Cel mai modern bloc operator din România s-a redeschis după o lungă perioadă de timp în care s-a aflat într-un amplu proces de dotare cu aparatură și echipamente de ultimă generație. Acesta funcționează la Spitalul Universitar de Urgență din București și are 11 săli de operație. Aici pot fi operați 50 de bolnavi pe zi.

 

Articol publicat în Jurnaluld e Ilfov Nr. 481, ediția print 

Unitatea medicală mai cuprinde șapte spălătoare cu apă sterilă, două vestiare pentru personal, degajare pentru spălare instrumentar, depozite de materiale chirurgicale, anestezie, instrumentar steril, sector pre și post operator. Cele 11 săli ale Blocului Operator Central de la SUUB sunt specializate: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie, ortopedie-protezare, chirurgie robotică și politraumă și săli generale: două săli de urgențe, din care una de politraumă și patru săli de chirurgie generală, ginecologie, chirurgie toracică, ORL, chirurgie plastică și reparatorie, aceste săli dublând, practic, capacitatea operatorie a spitalului. „Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București are aparatură comparabilă cu a celor mai mari spitale din lume. Dotarea Blocului Operator Central asigură aplicarea unor tehnici moderne pentru toate specialitățile chirurgicale, inclusiv abordarea laparoscopică, care are multiple beneficii, printre care recuperarea rapidă a pacientului, scăderea duratei de spitalizare și a riscului de infecții. Două săli sunt dotate și cu sisteme de înregistrare și transmisie on-line audio/video, de unde intervenția să poată fi transmisă live pentru studenți și medicii rezidenți, urmând ca astfel să trecem cu toții spre partea de telemedicină”, susține managerul spitalului, Adriana Nica. Potrivit medicului, o parte din sălile de operații actuale vor continua să funcționeze în continuare, iar altele vor fi închise.