O mare sărbătoare creştină îmbracă din nou, bisericile, în haine de sărbătoare. Cu bucurie prăznuim astăzi, Schimbarea la Față a Domnului, ziua îndumnezeirii nostre.
Praznicul Împărătesc al Schimbării la Față ne reamintește de strălucirea divină a Mântuitorului, de pe Muntele Tabor, din Galileea. Mai exact, de momentul în care Dumnezeu a arătat omenirii perfecțiunea Raiului, dăruindu-i lumina Cerească a vieții veșnice. De acest praznic împărătesc este legată minunea arătării lui Hristos și descoperirea Lui ca Fiu al lui Dumnezeu. Pe 6 august, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor Săi, Petru, Iacov și Ioan, cu slava Dumnezeirii Sale. S-a descoperit oamenilor exact așa cum era El în realitate, cu fața nevăzută până atunci. Minune care a avut loc în ultimul an al propovăduirii lui Hristos, pe când se apropia spre pătimirile cele de bună voie pentru mântuirea noastră, a întregii omeniri.
“Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit”
“Și, după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și, iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici. Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L”. Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți.” (Evanghelia după Matei)
Sus să avem inimile!
Așadar, în timp ce Mântuitorul Se ruga pe muntele Tabor, ucenicii Săi au fost învăluiți într-un nor de lumină. De ce era nevoie ca Hristos să-și arate grandoarea divinității urcat pe un munte? Înălțimea muntelui Tabor simbolizează înălțimea spirituală. Aceasta este una dintre cele mai bune dovezi care ne arată clar că, pentru a primi harul dumnezeiesc spre mântuirea și viața veșnică, trebuie să fim curați sufletește. Să-L căutăm pe Dumnezeu, să credem cu adevărat în cuvântul Său, să-L iubim și să trăim cu dragoste pentru El. Dacă nu ne lepădăm de cele lumești, vom rămâne jos, nicidecum nu ne vom înălța. Doar smerenia, puritatea spirituală, ne ajută să trăim duhovnicește și ne pregătește să descoperim Raiul, să avem inimile sus.
Să ne bucurăm de îndumnezeirea firii noastre!
Cu prilejul marii sărbători, să-L cinstim pe Fiul Omului, care ne-a adus mântuirea prin jertfa Sa, să-I aducem mulțumire pentru toate darurile bune și frumoase pe care ni
le-a oferit și să ne rugăm să ne izbăvească de rele! Să ne bucurăm cu o bucurie sufletească nemărginită de ziua Schimbării la Față, ca să fim vrednici de măreția și iubirea pe care ne-o poartă la fiecare pas! Fie ca lumina sfântă care i-a învăluit pe cei trei apostoli ai Mântuitorului pe muntele Taborului să se reverse și asupra sufletelor noastre și ale familiilor noastre și să dăinuiască!
