Pentru elevii din satele comunei Glina, debutul anului şcolar 2019-2020 înseamnă noi săli de clasă şi laboratoare, curţi şi terenuri de sport refăcute, săli de sport interioare dotate cu tot ceea ce este necesar. Ca şi în anii precedenţi, toţi elevii din comună au primit din partea Primăriei Glina câte un ghiozdan complet echipat cu cele necesare unui şcolar.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 467
Luni dimineaţă, la ora 8.30, a avut loc deschiderea festivă a cursurilor, la Şcoala nr. 2 Căţelu. Preotul paroh Anton Adrian, viceprimarul comunei Glina, Ionuţ Răzvan Tudor, directorul şcolii, Alexandru Toma, profesori, părinţi, bunici şi elevi au admirat curtea cea nouă a unităţii şcolare, împrejmuită cu un gard colorat, complet refăcut, cu tartan prospăt montat, pe care a fost desenată şi o tablă mare de şah, panouri noi de baschet şi porţi, de asemenea, noi, pentru fotbal. Preotul a binecuvântat şcoala şi pe toţi cei care vor studia aici, i-a sfătuit pe părinţi să-şi educe copiii în spiritul respectului şi iubirii faţă de şcoală, iar viceprimarul a vorbit cu emoţie despre “proiectul de suflet” care-l reprezintă această modernizare. “O şcoală mai verde, modernă, care se apropie de sistemul educaţional european. Mă bucur că în acest an elevii școlilor noastre vor beneficia de condiții moderne de studiu și de un mediu plăcut pentru procesul de învățare. Proiectul nostru “Aici cu tine” se bazează pe tineri, mai bine spus pe educația tinerilor din Glina”, a spus edilul, care a dat asigurări tuturor celor prezenţi că planurile de dezvoltare ale comunei nu se opresc aici.
La finalul ceremoniei, elevii mai mari au creat din flori, la intrarea în şcoală, o boltă colorată, prin care bobocii au trecut emoţionaţi spre clasele lor.
Şcoala din Glina va fi reabilitată complet şi extinsă
O oră mai târziu, aceeaşi atmosferă festivă am regăsit-o şi la Şcoala nr. 1 din Glina, unde elevii s-au adunat pe terenul de sport construit anul trecut. Aici a sosit şi primarul localităţii, Marin Tudor, care, alături de viceprimar, de părintele Marian Tănase, de directorul şcolii, Ionela Băjenaru, secretarul Cosmin Băjenaru şi de profesori, a urat elevilor un an plin de succese.
La finalul ceremoniei, când toţi elevii şi-au găsit pe bănci ghiozdanele oferite de autoritatea locală, Ionuţ Răzvan Tudor ne-a dat detalii despre proiectul de reabilitare şi extindere a unităţii şcolare, proiect pentru care se va semna contractul, săptămâna viitoare. Terenul de sport realizat anul trecut se va conecta cu clădirea principală, ce se va extinde cu o sală de sport complet nouă, dar şi cu un laborator de informatică performant, printr-o pasarelă suspendată. Oficialul speră ca, imediat ce proiectul tehnic va fi realizat, să demareze efectiv începerea lucrărilor. Asta înainte de sfârşitul anului 2019. Evident, toată curtea şcolii va fi refăcută, se va monta tartan şi se vor planta, pe zonele cu pământ, arbuşti şi plante decorative. De altfel, şi parcul din apropierea şcolii şi din imediata vecinătate a Primăriei comunei Glina intră în aceste zile în refacere totală.
La Şcoala nr. 2 din Bobeşti, viceprimarul a explicat că şi acolo va fi amenajat parcul din vecinătate.