La redacție sosesc, aproape zilnic, mesaje de la cititorii noștri, în care aceștia își exprimă nemulțumirile privitoare la unele situații întâlnite în localitatea în care trăiesc. Ne-am hotărât, așadar, începând cu acest număr,  să le oferim celor ce ne scriu un spațiu în care să se poată exprima, în care vocea lor să ajungă, sperăm, acolo unde trebuie. Adică la cei care sunt, prin natura funcțiilor ce le dețin, obligați să rezolve problemele cetățenilor. Prin urmare, adresăm o invitație celor ce ne citesc: nu ezitați să ne trimteți mesaje cu privire la neajunsurile pe care le întâmpinați!

Săptămâna aceasta vom publica mesajul, transmis pe e-mail de un locuitor al comunei Chiajna, Iulian Radu. Iată ce ne spune dl. Radu:

„M-am decis să vă scriu în speranța că acest articol, dacă va fi publicat, va ajunge pe masa edilului nostru. Sunt locuitor al comunei Chiajna din ianuarie 2013. Am venit cu drag în această comună, pentru că am văzut multe lucruri frumoase realizate de edil. Sunt, însă, și probleme grave. Una dintre ele este cea a câinilor fără stăpân. Din păcate, nu putem lăsa copii, singuri,  la școală, pentru că acești câini sunt foarte agresivi. Mai ales pe o stradă, aflată lângă MegaImage, strada Preot Sebe Costin. O altă problemă ar fi transportul în comun, care lasă mult de dorit. Autobuzele vin foarte rar, cam la 30 de minute, iar atunci când vin se urcă persoane peste limita admisă în acest tip de vehicul. Suntem înghesuiți ca sardelele de către șoferi care, deși le spunem că nu mai sunt locuri, ei tot deschid ușile pentru urcarea altor călători. Poate s-ar putea rezolva această situație… Cu respect, Iulian Radu.”

Domnule primar, Mircea Minea, aveți cuvântul!