După o discuție cu președintele PSD, Liviu Dragnea, Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice din Senat, a anunțat că este dispus să își retragă amendamentele depuse la proiectul legii grațierii dacă nu există susținere pentru ele.

„Am avut o discuție (n.r. — cu Liviu Dragnea). I-am spus că sunt dispus să le retrag dacă nu există susținere pentru ele, nu are rost să le susțin împotriva voinței celor care votează. Am văzut și reacția poporului român ieri, la miting, și avem și o dimensiune a reacției populației pentru că așa s-a spus — poporul român a ieșit în stradă și în condițiile astea o să discutăm. Dar din punctul meu de vedere trebuie să prezint toate datele și, în funcție de acestea, bineînțeles că nu am niciun fel de ambiție personală, de miză sau de interes. Eu am prezentat o justificare pentru aceste amendamente, am spus care sunt criteriile care m-au condus către o asemenea soluție. (…) Dar nu există niciun fel de ambiție. Așa cum i-am spus și președintelui PSD, sunt dispus oricând să retrag aceste amendamente, mai ales că sunt colegi care au spus că nu susțin”, a afirmat Șerban Nicolae, la Parlament.

Liviu Dragnea este împotriva Legii grațierii

Șerban Nicolae a mai precizat că Liviu Dragnea l-a anunțat că, de principiu, este împotriva unei legi a grațierii. El a declarat că va retrage amendamentele, cel mai probabil la ședința Comisiei juridice în care se va discuta acest proiect de lege, după ce Comisia juridică a Senatului a amânat săptămâna trecută, pentru 21 martie, dezbaterea și întocmirea raportului în ceea ce privește proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, inițiat de Guvern. La acest proiect de lege, președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae, depusese o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la trei ani inclusiv, dar și pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de trei ani; parțial, cu trei ani, pedepsele de până la șapte ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de patru ani. De asemenea, se grațiază parțial trei pătrimi din restul rămas neexecutat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mic de patru ani; parțial, jumătate din restul rămas de executat din pedepsele de până la zece ani inclusiv, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani. Șerban Nicolae consideră că de proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse în varianta amendată de el ar putea beneficia aproximativ 2.700 de persoane.

Articol apărut în ediția de print Jurnalul de Ilfov, nr.342