Sala de spectacole a Casei de Cultură „Ștefan Iordache” era, joi, arhiplină. Zeci de părinți și copii veniseră să participe la serbarea de Crăciun a Școlii cu clasele I VIII din comuna Gruiu. Binențeles, nu putea să lipsească oaspetele de onoare, primarul localității, Ion Samoilă, însoțit de „adjunctul” său, viceprimarul Teodor Petre. Nu de alta, dar principala grijă a primarului Samoilă este tocmai sprijinirea unităților școlare din comună și a elevilor silitori, cu rezultate deosebite la învățătură.
Într-o atmosferă de bună dispoziție și voioșie a asistenței, a început și serbarea. Urmând toate regulile unui spectacol care se respectă, prezentatoarea, o fetișcană frumușică și cu o dicție impecabilă, ca a unei profesioniste adevărate ne-a anunțat primul moment din program, „Dansul fulgilor de nea”, susținut de elevii clasei I, îndrumați de învățătoarea lor, Ștefana Ilie. Îmbujorați de emoție, bobocii școlii au dansat, au recitat și au cântat colinde, în aplauzele celor prezenți. Au urmat elevii claselor II III, sub conducerea Elenei și a lui Gheorghe Nicolae, care ne-au încântat cu montajul literar-artistic „Sărbătorile iernii”. Ei au încheiat momentul cu un „Plugușor al școlarului”, plin de umor și, pe alocuri de autoironie.
Tot umoristic a fost și momentul următor, sceneta intitulată „De ce întârzie Moș Crăciun?”, interpretată de elevii clasei a IV-a, sub regia doamnei învățătoare Aurica Avram, scenetă care a stârnit râsul publicului. Au urmat alte momente pline de fior artistic, printre care tre-buie remarcat și programul de colinde interpretat de corul școlii, condus de părintele Mircea Ioniță, posesorul unei voci „dumnezeiești”, care a stârnit ropote de aplauze. Finalul a fost asigurat de formația instrumentală din Gruiu îndrumată de dl profesor Ion Enache, care a interpretat fragmente din „Rapsodia” lui George Enescu, sau o prelucrare după binecunoscuta „Ciuleandra”. Această trupă este una din mândriile comunei. Copii pot învăța aici gratuit să cânte la diferite instrumente, vioară, mando-lină, chitară, acordeon sau orgă electronică, toate acestea fiind achiziționate din banii primarului Ion Samoilă.
Mai mult, copiii își pot lua instrumentele acasă ca să exer-seze. Am dorit să aflăm părerea celor care au pregătit această serbare, despre cum s-a desfășurat evenimentul. Doamna directoare a școlii și a grădiniței, în care învață 832 de elevi, Mihaela Murărița, a ținut în primul rând să i mulțumească primarului Ion Samoilă pentru sprijinul acordat și condițiile deosebite în care se desfășoară pro-cesul de învățământ în Gruiu. „Copiii noștri sunt permanent stimulați să învețe bine”, spune dna Murărița. ”Cei cu rezultate bune la învățătură sunt permanent stimulați de dl primar prin premieri consistente. Totodată îi sprijină și pe elevii cu o situație materială mai proastă, pentru a-i împiedica să abandoneze școala.” Părintele Ioniță are și el numai cuvinte de apreciere față de primul gospodar din Gruiu și față de dna directoare. „Nu cred că există în județ un om care să se implice mai mult în grija față de educația copiilor”, spune sfinția sa. De altfel, chiar și „împricinatul”, primarul Samoilă, recunoaște. „Vreau ca tinerele vlăstare ale comunei să fie bine educate. Ele sunt viitorul nostru și, dacă vor fi bine pregătite, ne va fi și nouă mai ușor și mai bine la bătrânețe. Așa cum am mai spus, investind în tineri, investim în viitor!”, ne spune domnia sa.
Am plecat din Gruiu trist că serbarea se terminase, parcă, prea repede, dar impresionat de munca și dăruirea cadrelor didactice ale școlii din comună. Am rămas ferm convins că pe elevii așezării ilfovene îi așteaptă un viitor mai bun decât vremurile pe care le trăim astăzi.
Plugușorul școlarilor din Gruiu
Aho, aho, ne-am adunat
Și am pornit la colindat
Și de sponsor am aflat.
De n-ar fi sponsorul, frate,
N-ar merge tot ca pe roate.
Nici tu stradă asfaltată,
Nici tu școală dotată,
Nu dispensare noi,
Nici banchete, nici pachete,
Moșul nu ar mai veni
Și în șanț s-ar potmoli.
Cine e sponsorul oare,
Ca să-i facem o urare?
El este domnul primar,
Cel mai tare gospodar,
De doisprezece ani încoace
Numai lucruri bune face
Hai, să-i urăm sănătate
Și încă vreo cinci mandate!
S-ajungă comuna-n top,
Gruiul, pe primul loc!
Mânați, măi, hăi, hăi!