Norme pentru folosirea voucherelor de vacanță
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a făcut precizări cu privire la pachetul de servicii turistice care pot fi cumpărate cu tichetele de vacanță. Astfel, potrivit președintelui interimar al ANT, Mirela Matichescu, pachetul poate cuprinde servicii de cazare, alimentație publică, transport, tratament balnear și agrement, însă este obligatoriu să conțină servicii de cazare!
„Nu se pot achiziționa pachete de servicii turistice ce nu conțin servicii de cazare. De asemenea, dacă o persoană pe numele căreia au fost emise voucherele de vacanță însoțește alte persoane – rude sau prieteni – și beneficiază de serviciile incluse în pachetul de servicii turistice, nu este o problemă. Beneficiarul voucherului poate fi însoțit de oricine, nu doar de rude”, precizează Mirela Matichescu.
Primele de concediu, doar sub formă de tichete
Legea voucherelor de vacanță a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 1 iulie 2015. Legea prevede că atât salariații din mediul privat, cât și cei din sectorul bugetar, pot primi vouchere de vacanță în limita a șase salarii minime brute, care vor putea fi folosite doar în turismul românesc. Actul normativ stabilește, de asemenea, că toți bugetarii vor primi prime de concediu, dar doar sub formă de vouchere de vacanță. Atât voucherele tipărite pe suport electronic, cât și cele pe suport de hârtie, vor fi emise doar de autoritățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice și vor putea fi utilizate doar în unități „afiliate” și structuri de primire turistică din România, acreditate de ANT. „Unitățile afiliate sunt operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizați de Autoritatea Națională pentru Turism, conform legislației privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, care dețin structuri de primire turistice clasificate și agenții de turism licențiate și care acceptă vouchere de vacanță ca modalitate de plată”, a precizat Matichescu.
Nu se poate da rest, la voucher!
Legea prevede că nu se poate acorda un rest de bani la voucherul de vacanță. În caz contrar, fapta se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei. Tot contravenție este și acceptarea de vouchere de la alte persoane decât titularul. Această încălcare a legii se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.
Normele metodologice au fost finalizate
Conform Legii, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice vor elabora și vor supune spre aprobare Guvernului, modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea tichetelor de vacanță, în mod corespunzător modificărilor și completărilor aduse prin prezenta lege”. Autoritatea Națională pentru Turism a anunțat, la jumătatea lunii iunie, finalizarea normelor privind acordarea voucherelor de vacanță, documentul urmând a fi trimis pe circuitul de avizare.