Ziua de luni, 1 iunie, este una cu totul specială pentru creștinii ortodocși. Este ziua ce urmează Pogorârii Duhului Sfânt, zi în care se aduce laudă, cinstire, închinare și mulțumire Bunului Dumnezeu, Atotputernicul și de viață Făcătorul. Slujitorii lăcașelor de cult de religie ortodoxă, de pretutindeni, prăznuiesc, în această zi mare, Sfânta Treime.
Când spunem cred în Dumnezeu, ne deschidem sufletul către toate cele trei persoane care sunt de o ființă cu El: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Așa cum mărturisesc preoții la Sfânta Liturghie, Treimea este de o ființă și nedespărțită. În lunea Rusaliilor, pe 1 iunie, creștinii cu dreaptă credință în Dumnezeu, prăznuiesc pe Sfântul Duh, și totodată, întregirea Sfintei Treimi. Din scrierile bisericești aflăm că taina Sfintei Treimi a fost descoperită, pe deplin, de Însuși Fiul Domnului, Iisus Hristos, în ziua în care a fost botezat în apa Iordanului. La Botezul Său, în apă, au fost prezente toate cele trei persoane. Pe de o parte Tatăl, care a întărit miracolul descoperirii acestei taine, prin glasul Său din ceruri, spunând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”. Și pe de altă parte, Duhul Sfânt, care, în chip de porumbel, s-a pogorât peste Iisus, Fiul, care, deși era fără de păcat, a cerut să fie botezat de Ioan “ca să se împlinească toată dreptatea” (Matei III, 16-17). Celor ce cred și trăiesc cu dragoste de Dumnezeu, Domnul li se descoperă în chip tainic.
Tatăl este Creator
Dumnezeu a făcut cerul și pământul, omul și toate vietățile pământului, a creat îngerii, întreaga suflare și tot ceea ce există. El a creat întregul Univers, ca pe un dar adus vieții de către un Tată bun, iubitor și protector. Existența Sa, ca ființă dătătoare de viață și creatoare a întregului Univers, este menționată chiar în primul verset din Biblie, care ne spune că “La început, Dumnezeu a făcut cerul și pământul” (Fac.I, 1). Nu avem cum să privim credința cu ochii minții, fără să vedem în ea creația Domnului. Lucru confirmat și întărit de numeroase versete ale Sfintei Scripturi. Dumnezeu vorbește și se face. “Nu umplu eu, oare, cerul și pământul?” (Ieremia XXIII, 24). “Cerurile spun slavă lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Ps.
XVIII, 1-2).
Fiul este Mântuitor
Dumnezeu, a trimis omenirii pe unicul Său Fiu, spre slava și mântuirea noastră, a tuturor. Iisus Hristos, Fiul Domnului, a fost darul cel mai de preț venit din inima curată a Tatălui Creator, din iubirea Sa nemărginită pentru noi și sufletele noastre. În clipa ispitei din Rai, Eva a uitat cuvintele Domnului și a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei făcându-se necurată în clipa aceea. Din pricina acestei necurății, dreapta ei judecată a părăsit-o. Inima Evei s-a necurățit din pricina mândriei și a neascultării și mintea ei s-a întunecat. Din pricina mândriei și a neascultării ei față de Dumnezeu, lumea cea veche a căzut, oamenii s-au făcut stricăcioși și întreaga zidire se afla în suferință. Lumea cea nouă trebuia zidită prin smerenie și ascultare. Numai Fiul Sfânt, prin smerenia și ascultarea Lui, putea fi Mântuitorul și Înnoitorul întregii zidiri. Lăsându-se răstignit pe Cruce, în vinerea Mare și coborând în iad, Hristos a răscumpărat întreaga omenire de sub osânda păcatului strămoșesc. Prin moartea și Învierea Sa, a scos lumea din ghearele morții celei veșnice, redându-i viața eternă.
Duhul Sfânt este sfințitor
Cea de-a treia persoană care întregește Sfânta Treime este Duhul Sfânt sau Duhul Dumnezeiesc. An de an, în ziua dinaintea Sfintei Treimi, în Duminica Cinzecimii (la 50 de zile după Sfintele Paști), este prăznuită Pogorârea Sfântului Duh. Ziua în care, Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinții Apostoli, sub chipul unor limbi de foc și i-a umplut de darurile sale. Astfel, aceștia au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei 12 au început să facă învățătura Mântuitorului în diferite limbi. Apoi, apostolii au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcându-i pe păgâni de la închinarea idolilor și aducând la credință, de la oameni simpli la împărați. În urma predicii Apostolului Petru, 3.000 de oameni au început să creadă în Hristos, alcătuind prima comunitate creștină. De ce a dăruit Dumnezeu vorbirea în limbi? Pentru ca păgânii să se convertească mai ușor la creștinism. „Pentru care pricină a fost dat și luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu ne necinstește, ci pentru că ne cinstește foarte mult. Și iată cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiți, deoarece erau de curând izbăviți de idoli și mintea lor era încă neascuțită și mai nesimțitoare, erau atrași și încântați de toate cele trupești, nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupești și nu știau ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credință. Pentru aceea se făceau atunci semne. Unele dintre harismele cele duhovnicești sunt nevăzute și se înțeleg numai prin credință. Iar altele se fac prin semne văzute pentru încredințarea celor necredincioși”, după cum a mărturisit Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, când sfințesc apa și toate darurile, inclusiv casele și lăcașele de închinăciune, preoții invocă Sfântul Duh.
Divinitatea, în pictura creștină
Iconografia creștină, reprezintă divinitatea în forme vizibile. Cele trei persoane sunt, prin simbolurile lor caracteristice, inspirate din diferite texte biblice. Dumnezeu Tatăl, apare în picturi, din secolul al IX-lea, apare pictat în chip de om. În numeroase picturi, El este înfățișat sub chipul unui bătrân cu părul lung și alb, cu barba mare albă, îmbrăcat în veșminte stralucitoare, stând pe un nor sau pe tron, cu capul descoperit și ținând în mâna dreaptă sceptrul puterii și al stăpânirii veșnice. Dumnezeu Fiul este reprezentat, în numeroase picturi creștine, ca fiind un tânăr frumos la chip, pe fața căruia se citește puritatea, sfințenia, se oglindește seriozitatea, demnitatea și bunătatea. În unele lucrări îl găsim prunc, în altele, Arhiereu, Prooroc, Învățător, Împărat, cu Evanghelia sau Crucea în mână, răstignit pe cruce, după sau înainte de Înviere etc. Duhul Sfânt apare, cel mai des, în iconografie, sub forma unui porumbel alb, având în vedere că este duh de blândețe și că s-a arătat lumii în chip de porumbel la Botezul Domnului.
