Parohia Slobozia și Parohia Clinceni 2, în sărbătoare
Ziua de duminică, 6 decembrie, a fost petrecută în lumină duhovnicească și bucurie sfântă de către credincioșii din comuna Clinceni. Îmbrăcate în haine de sărbătoare, bisericile ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae și-au prăznuit protectorul. Preoții și enoriașii, în frunte cu primarul Adrian Budeanu s-au unit în rugăciune, la hramul Bisericii Slobozia și la cel al Parohiei Clinceni 2.
Creștinii din Clinceni sunt vrednici de darurile alese ale Sfântului Nicolae. Duminică, în ziua în care a fost prăznuit marele Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai iubiți sfinți care strălucește pe bolta ortodoxiei, parohiile Clinceni 2 și Slobozia au fost pline de copii, tineri și vârstnici, evlavioși. Aproape din zorii zilei, toată creștinătatea locului s-a unit în rugăciune și în cântare, în așezămintele sacre, închinate Sfântului Nicolae, protectorul localnicilor, din timpuri străvechi. A fost o duminică a bucuriei, a iubirii, a mulțumirii, a speranței și a recunoștinței, la Clinceni. O zi specială de rugăciune și binecuvântare, împărtășită și de edilul comunei Clinceni, Adrian Budeanu, de viceprimarul Ion Simion, de consilierii Primăriei și multe alte oficialități locale.
Sfântul Nicolae, cinstit ca un adevărat biruitor
Preoții care slujesc în cele două parohii din comună și alți câțiva părinți din parohiile învecinate, au săvârșit slujbe frumoase, înălțătoare, cu prilejul hramului. L-au cinstit pe Sfântul Nicolae, ca pe un adevărat biruitor, printr-un praznic luminos, strălucit, frumos. Cu inimile sus, către Ceruri, preoții i-au îndemnat pe credincioși să se apropie tot mai mult de Hristos, Mântuitorul. Să se bucure de Nașterea Sa cea Sfântă, să-L iubească și să-L mărturisească asemeni Sfântului Ierarh Nicolae. Să fie încrezători și să nu uite nicicând, că sfinții “sunt treptele pe care Dumnezeu coboară ca să ne mântuiască”. Eu aud rugăciunile celor care le rostesc cu gând curat și din adâncul sufletului și le poartă către Dumnezeu în Ceruri. Tocmai de aceea, i-au sfătuit duhovnicii pe cei prezenți la slujbă, să pună iubirea pentru divinitate mai presus de toate, urmând exemplul sfinților. Căci oamenii buni, milostivi și credincioși sunt iubiți de Dumnezeu și numai iubirea Domnului înseamnă viață veșnică.
“În fiecare an, Sfântul Ierarh Nicolae reușește să ne cucerească și să ne biruiască, așa cum numai el știe. Cu bunătatea, blândețea, cumințenia și dragostea lui. Era mic la trup, dar avea o inimă mare. Darul sfințeniei l-a avut din fragedă pruncie. A început să postească imediat după naștere, refuzând să fie alăptat de mama sa, miercurea și vinerea. Încă de pe atunci s-a dovedit a fi alesul Domnului. A avut o educație aleasă, fiind crescut în spirit creștin, de mama sa, Nona. După moartea părinților, a dat săracilor toată moștenirea și, ca un adevărat arhiereu, s-a aplecat asupra tututor celor în nevoie. A fost închis, bătut, chinuit, rănit, batjocorit. Dar a continuat să-i ajute pe sărmani și pe toți cei în nevoie, care‑i adresau rugăciuni, chiar și după moartea sa. Este un model pentru noi toți credincioșii. Avem de învățat de la el, chipul acesta al bunătății, al răbdării și curajul mărturisirii credinței. Deși, a trecut de mult la Domnul, a rămas viu prin mulțimea de copii care-i poartă numele și prin multele biserici care îl au ca ocrotitor. Iar la cârma bisericii este Iisus Hristos și nu trebuie să ne fie teamă să ne mărturisim credința în El. Biserica a fost, este și va fi, parte integrată a poporului român. Să nu uităm că biserica a fost luminătoarea culturii. În biserică s-au născut prima școală și primul spital, s-a învățat prima dată să se picteze, să se sculpteze, să se brodeze. Să ne bucurăm cu toții de această zi minunată, de marea sărbătoare petrecută astăzi, ca într-o familie duhovnicească. Să-l rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască sănătate, pace și sporire în credință”, le-a spus preotul Daniel Tudose, parohul Bisericii Ordoreanu, din Clinceni, credincioșilor Parohiei Slobozia, în cuvântul său de învățătură, pe care l-a adresat după o frumoasă incursiune prin viața și minunile Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor și al sărmanilor.
Colindele au împodobit sufletele credincioșilor
Pentru că localnicii din Clinceni sunt protejați de Sfântul Nicolae, care este prăznuit cu puțin timp înainte de venirea pe lume a Pruncului Sfânt, în ambele parohii, Nașterea Domnului a fost vestită de corurile bisericești, după Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți. Cele mai frumoase colinde tradiționale au răsunat în vocile cântăreților bisericești, momente bune. La Parohia Clinceni 2, tonul a fost dat chiar de preoteasa Marioara Man Gheorghe, doamna cântecului popular românesc. „O, ce veste minunată!”, “Viflaime, Viflaime”, “La Bethleem colo-n jos”, „Trei păstori” sunt doar câteva din comoara bogată de colinde care a împodobit sufletele enoriașilor.
“Corul care a încălzit sufletele credincioșilor din parohia noastră (n.r. – Parohia Clinceni 2) a fost condus de Gheorghe Năstăilă. Colindele sunt o neprețuită zestre spirituală și ne-am dorit ca în acest mod, să le transmitem creștinilor care s-au rugat și s-au bucurat astăzi, împreună cu noi, un mesaj Ceresc, o veste de la Dumnezeu. Iubiți credincioși, vă doresc să aveți sărbători cu pace, cu liniște și să nu vă despărțiți de Sfânta Biserică. Sărbătorile de Iarnă care vin cu Pruncul Iisus Hristos, să facă din sufletele dvs., Bethleeme ale iubirii și dragostei, iar steaua magilor să vă conducă pe această mare a vieții spre portul fericirii, adică, la desăvârșire. Mulțumesc tuturor celor care au fost și sunt întotdeauna alături de noi, de Biserică – Epitropului Aurel Dragnea, Consiliului Parohial, Comitetului de Femei și la toți românii! Să vă împlinească Dumnezeu toate doleanțele”, a spus preotul Gheorghe C. Gheorghe, parohul Bisericii Clinceni 2, în cuvântarea sa de la finalul slujbei de praznic.
Creștinii, răsplătiți cu daruri, de Sfântul Nicolae
Și pentru că Sfântul Nicolae este un bătrânel bun, milostiv și darnic ce iubește copiii, vârstnicii și pe toți cei în nevoi, el a venit încărcat la Clinceni. Prin amabilitatea parohului Gheorghe C. Gheorghe, au primit daruri din partea Parohiei Clinceni 2 aproximativ 200 de localnici. Iar la finalul slujbei de hram, s-a împărțit și masa frățească. La Parohia Slobozia, prin osteneala preotului paroh peste 100 de enoriași s-au înfruptat din deliciile culinare de la agapa frățească, pregătite de cele mai dibace bucătărese ale parohiei.