Sâmbătă, 20 iulie, ne bucurăm de încă o mare sărbătoare creștină. Pomenirea suirii la Cer cea de foc purtătoare a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
Despre Proorocul Ilie Testiveanul se știe că a trăit cu aproape opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. El a fost fiul lui Sovac, un preot care locuia în Tesve, o localitate din Israel.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.460
Din scrierile bisericești aflăm că, înainte de a veni pe lume Ilie, Sovac și-a văzut fiul îmbrăcat în haine de foc și hrănit cu o flacără de câțiva oameni care purtau veșminte albe. Profeții de la Ierusalim au interpretat vedenia ca un semn că Ilie a fost ales de Dumnezeu să-L slujească, să devină învățătorul poporului îndepărtat de divinitate. “Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, dar să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui fiind bineplăcută lui Dumnezeu, va judeca pe Israil cu sabie și cu foc”, i-a spus unul dintre profeți lui Sovac. Ceea ce s-a și întâmplat. Proorocul Testiveanul a slăvit cuvântul Domnului, i-a mustrat pe împărații care trăiau în fărădelege și i-a pedepsit pe falșii profeți.
Mistuit de focul dragostei pentru Dumnezeu
Încă de la vârsta adolescenței, Ilie a fost atras de preoție, continuând tradiția familiei. A iubit dreapta credință și, lăsându-și viața în mâinile Domnului, a devenit un înger. Un înger întrupat, mereu în slujba binelui, care-și găsea alinarea numai în Dumnezeu. El vorbea deseori cu Dumnezeu, prin rugăciunile pe care le rostea cu tărie. Se spune că, în momentele în care se ruga în tihnă, Ilie “ardea ca un serafim de dragoste înfocată” către divinitate. Și era iubit și protejat de Dumnezeu pentru dragostea pe care I-o purta.
Înzestrat cu daruri divine…
De fiecare dată când Îi cerea ceva Domnului, dorințele lui deveneau întâmplări reale. Tesviteanul primea în dar de la Tatăl Creator toate câte îi cerea, când apela la milostivirea Lui. Pentru dragostea lui față de Dumnezeu și pentru dorința-i înflăcărată de a urma dreapta credință, Sfântul Ilie a fost înzestrat cu foarte multe daruri divine. De numele lui se leagă numeroase minuni, scrieri bisericești, învățături etc. Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, în rândul credincioșilor, Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul este recunoscut ca fiind sfântul care aduce ploaia. Toată lumea se așteaptă ca, în preajma prăznuirii lui, soarele să se ascundă printre nori, lăsând loc lacrimilor de ploaie.
… ocrotește recoltele credincioșilor și pedepsește păcătoșii
Se spune că, în această perioadă, el iese des la plimbare pe Cer, într-un car de foc tras de cai albi, înaripați, și ținând în mână un bici de foc trimite pe Pământ vânt puternic, trăsnete, fulgere și ploi abundente. Pentru traiul smerit și pentru modul cum le-a vorbit popoarelor despre îndreptarea lumii, el a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide Cerurile, de a porni furtuna și de a alunga seceta. Putere pe care o folosește pentru a-i pedepsi pe cei ce nu cred în Dumnezeu și în cuvântul Său și pentru a-i feri de rău pe credincioși. Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor credincioșilor, dar și cel care-i pedepsește cu furtuni și grindină pe păcătoșii care trăiesc în nelegiuire. De aceea, se spune că ploile din aceste zile sunt ploile Sfântului Ilie. De altfel, în popor, fenomenele meteorologice extreme din această perioadă sunt puse pe seama furiei Proorocului Ilie asupra necredincioșilor, el fiind și un neînfricat luptător împotriva dușmanilor lui Hristos.
Din minunile Sfântului Ilie Tesviteanul
Măritul Prooroc Ilie s-a bucurat de o cinste deosebită înaintea Domnului, motiv pentru care numele său amintește de nenumărate minuni ale lumii. De pildă, vechiul Testament ni-l prezintă pe Ilie ca mergând la regele Ahab ca să-i mărturisească intenția lui Dumnezeu de a pedepsi poporul său prin secetă, din cauza credinței în zeul Baal. Nesocotind spusele sale, în zonă nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate. Mai mult, el a fost nevoit să se ascundă de furia regelui Ahab la pârâul Cherit, unde a fost hrănit de corbi, dimineața cu pâine și seara cu carne. Corbii erau trimiși de Dumnezeu și îi procurau hrana de la templul din Ierusalim, pâinea și carnea reprezentând trupul Domnului. Mai târziu, l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului și i-a înmulțit uleiul și făina. An de an, este cinstit ca sfântul care alungă seceta și el a reușit să salveze poporul lui Israel aducând ploaia.
El va pregăti lumea pentru a doua venire a lui Hristos
Despre Sfântul Ilie Tesviteanul se spune că nu a murit. El a fost îmbrăcat în veșminte îngerești și înălțat la Ceruri într-un car de foc, trupul său fiind viu și acum. Se spune că acesta va reveni pe pământ și-l va propovădui pe Mesia, pregătind astfel omenirea pentru cea de-a doua venire a lui Hristos. Abia atunci va cunoaște el moartea. Va înfrunta antihristul, dar va fi ucis de slujitorii întunericului. Însă, trupul lui va rămâne în mormânt doar trei zile, pentru că va fi înviat de Hristos, ca un martor al Învierii celei mari.