Vă împărtășim și dvs. câteva din recomandările specialiștilor de la DGA, aflate în materialele informative răspândite în cadrul campaniei despre care v-am relatat. Iată-le!
Ce este corupția?
Cele mai cunoscute fapte de corupție sunt luarea și darea de mită – șpagă, în limbajul comun. Cine nu a auzit de „stimulentele” date unor funcționari pentru urgentarea unor servicii, realizarea unor acte, „iertarea” de o amendă etc.? Chiar dacă aceasta nu poate fi eliminată în totalitate, fiecare dintre noi poate limita gradul de răspândire al corupției!
Motive pentru a nu da șpagă
E prea scump! Gândește economic! dacă mergi la cinema sau îți cumperi o carte, plătești o singură dată. De ce să plătești de două ori pentru obținerea unui act?
Pentru că tu nu primești mai multe salarii pentru munca ta!
În urma șpăgii primite, salariile funcționarilor se „completează” semnificativ. Ați auzit, cu siguranță, de vilele, mașinile sau banii unor funcționari.
Pentru că îți furi singur căciula! Dacă dai, funcționarul va aștepta de fiecare dată „cadoul”.
Pentru că șpaga se pedepsește! Și darea și luarea de mită se pedepsesc cu închisoarea. Nu-ți risca libertatea, doar pentru ca alții s-o ducă mai bine!
Ce poți face?
În primul rând, fii convins că EȘTI IMPORTANT! Prevenirea și combaterea corupției depind, în egală măsură, și de tine. Dacă nimeni nu va mai da șpagă, nu vor mai exista nici funcționari corupți!
Semnalează IMEDIAT problema! Cei mai mulți funcționari sunt corecți, așa că orice alte situații trebuie pedepsite.
Nu te lăsa intimidat și adresează-te instituțiilor competente! Cei mai mulți funcționari corupți mizează pe lipsa ta de reacție!
Semnalează GRATUIT corupția!
0800.806.806