Zilele toride de vară au adus cu ele și o invazie a insectelor. În curte, în grădină, în parc, la pădure, pe malul lacului, peste tot în aer liber, e plin de țânțari, păianjeni, căpușe și alte insecte. Din păcate, acestea nu sunt doar nesuferite, ci și periculoase.

Înțepăturile insectelor pot amenința viața, mai ales în cazul celor care au alergie la ele. De cele mai multe ori, înțepăturile de insecte sunt doar dureroase și provoacă senzația de mâncărime, dar uneori ele pot fi grave. De exemplu, înțepăturile de albine pot provoca reacții alergice, mușcăturile de căpușe pot transmite boala ­Lyme, iar țânțarii pot transmite virusul meningitei West Nile. Respectarea câtorva reguli de siguranță în aer liber, pe timp de vară și nu numai, pot fi de folos pentru a preveni astfel de probleme.

“Pentru a nu atrage insectele în timp ce te afli în aer liber este recomandat să porți haine deschise la culoare în culori neutre, cu mâneci lungi și pantaloni lungi. În cazul în care ieșirea are loc în pădure sau în parcuri, purtarea unor șosete peste pantaloni, cu rolul a împiedica fixarea căpușelor, se poate dovedi utilă, la fel ca și încălțămintea închisă și pălăriile cu boruri largi. Nu în ultimul rând, este recomandată folosirea unui produs anti insecte pe zonele de corp care rămân neacoperite de haine”, spune dr. Ana Maria Vlad, medic specialist dermato-venerologie, la Clinica Hebra Dermatologie.

 

Și copilul trebuie protejat    

Copilul este întotdeauna cel mai sensibil, așa că trebuie să acorzi o atenție deosebită protejării lui. Plasele antițânțari, îi vor oferi cea mai bună protecție copilului sub două luni, în perioada de maximă activitate a țânțarilor, adică de la apusul la răsăritul soarelui. Pentru a ține insectele la distanță, ar putea fi eficient și un ventilator (un curent de aer de 5km/h împiedică țânțarii să zboare), precum și lumânările cu lămâiță, torțele tiki și led-urile sau lumina galbenă pentru becurile exterioare. Pentru a diminua numărul de țânțari din preajma casei, este recomandată eliminarea surselor de apă stătută, cum ar fi ghivecele de flori, apa pentru păsări sau animale etc.

 

Spală-te, când vii de la plimbare!   

“Este foarte important ca odată încheiată plimbarea în natură, hainele și pielea să fie controlate cu atenție pentru a îndepărta rapid căpușele, în cazul în care acestea există. Trebuie verificate cu atenție pielea capului, gâtul, precum și zonele mai puțin accesibile din spatele urechilor, zona axilei, cea inghinală și gleznele, iar hai­nele purtate afară trebuie puse la spălat imediat. Căpușele, spre exemplu, nu transmit boala dacă nu s-au aflat pe piele timp de cel puțin 24 de ore, astfel încât găsirea și eliminarea lor la timp este cel mai bun mod de protecție împotriva infecțiilor”, mai spune dr. Ana Maria Vlad. Zonele corpului pe care ai aplicat insecticidul trebuie spălate bine cu apă și săpun, după încheierea plimbării, iar animăluțele de companie trebuie examinate și ele cu atenție.

 

Nu lăsa copilul să-și dea singur cu produse antiinsecte!

Deși produsele antiinsecte sunt sigure, este important ca folosirea lor să se facă cu atenție și numai de către adulți. În niciun caz copiii nu trebuie să-și aplice singuri soluţiile. Un adult își va aplica produsul pe mâini, după care va întinde produsul pe pielea copilului.

 

Nu aplica protecția solară în același timp cu insecticidul!

“Produsele chimice sunt deosebit de eficiente în alungarea insectelor, însă utilizarea lor pe termen lung ar putea prezenta riscuri, astfel încât este necesară citirea cu atenie a instrucțiunilor de pe etichetă, în spe­cial atunci când produsul se utilizează la copii. Spre exemplu, nu este permisă folosirea de produse antiinsecte în cazul copiilor mai mici de două luni și nici a produselor cu mai mult de 30% DEET (N,N-dietil-meta-toluamide – un compus chimic folosit ca mijloc de protecție împotriva insectelor) pe piele, deoarece acestea pot fi toxice nu doar pentru cei mici, ci și pentru adulți. De asemenea, nu este recomandată folosirea de creme de fotoprotecție care să conțină și DEET; produsul de fotoprotecție trebuie aplicat la fiecare două ore, iar DEET la minim patru ore”, atenționează dr. Ana Maria Vlad, specialist dermato-venero­logie.

 

E bine de știut…

Dispozitivele antițân­țari, cum ar fi produse de tip clip-on, brățări antițânțari, dispozitive cu ultrasunete, sunt ineficiente sau chiar toxice, astfel încât utilizarea lor trebuie realizată cu maximă atenție; Sunt de evitat zonele cu stupi/cuiburi de viespi, precum și mersul desculț în iarbă;  Usturoiul, suplimentele de vitamina B1 nu funcționează împotriva insectelor; Hainele mulate nu protejează, deoarece țânțarii pot înțepa prin ele. La fel de neindicate sunt și hainele închise la culoare sau în culori vii, înflorate și parfumurile dulci sau puternice, care au un efect contrar și atrag  insectele; Insectele iubesc băuturile dulci aproape la fel de mult ca și noi, așa că trebuie să fii în mod deosebit atent atunci când consumi lichide dulci în aer liber, mai ales din doze de aluminiu.

 

Uite ce să faci dacă te înțeapă vreo insectă!

Cel mai bine este să ții insectele la distanță, oriunde ai fi. Totuși, dacă se întâmplă să te înțepe ceva, e bine să știi câteva măsuri de prim-ajutor care te-ar putea salva, până când ajungi la medic. Cum să intervii rapid?

 Spală bine cu apă și săpun zona corpului în care ai fost înțepat;

Aplică un dezinfectant, ca să eviți infecția; 

 Pune comprese cu apă rece sau cu gheață, ca să reduci iritația;

 Dacă știi că ești alergic la înțepăturile insectelor, poți să-ți administrezi imediat o doză din medicamentul antialergic pe care îl iei de obicei, la recomandarea medicului specialist;

 Încearcă să extragi acul, dar cu atenție deosebită, pentru a nu lăsa fragmente care să-ți cauzeze vreo infecție;

 În cazul în care simți că îți amorțesc picioarele, ai stări de vomă, respiri greu, ți se umflă fața, buzele, limba sau ți se extinde umflătura cauzată de insectă, este musai să mergi de urgență la medic, la cel mai apropiat spital.

 

Leziunile de la cap și gât pot cauza decesul

 

Orice înțepătură de insectă îți va crea neplăceri, dar leziunile cauzate de căpușe, albine, viespi și păianjeni sunt chiar periculoase. Mai ales dacă sunt la nivelul capului, gâtului sau pe traiectul venelor. Mușcătura de căpușă poate duce la paralizii grave, iar înțepătura de albine sau de păianjen poate provoca șocul anafilactic, soldat cu deces. De aceea, dacă suferi o astfel de leziune, indiferent ce insectă ți-o provoacă, trebuie să ajungi la medic în cel mai scurt timp.