Zile de rugăciune și curățire a sufletului

Biserica îmbracă, din nou, frumoase haine de sărbătoare. Rugăciuni minunate și înălțătoare cântece bisericești, vor răsuna în lăcașele de cult ortodoxe luni, la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitire Izvorâtorul de Mir. Iar în ziua următoare, marți, vor fi slujbe minunate închinate Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, care este și Ocrotitorul Bucureștilor. Credincioși de pretutindeni, vor merge în pelerinaj la cinstitele moaște, păstrate în sfânta raclă din Dealul Mitropoliei.

 

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

În fiecare an, în ziua a 26-a a lunii lui Brumărel, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Cu toate că multe aspecte din viața sfântului sunt încă învăluite în mister, se știe că acesta a trăit în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Se crede că a fost fiul guvernatorului orașului Tesalonic, din Grecia, pe care l-a și urmat la tron după moartea tatălui. Crescut într-o familie bună, credincioasă, în care i-au fost prezentate valorile creștine, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir a ajuns să-și mărturisească dreapta credință în cuvântul lui Hristos Mântuitorul, chiar și cu prețul vieții. De numele său sunt legate numeroase minuni. De la vindecări ale unor oameni grav bolnavi, până la apărarea așezărilor de incendii, cutremure ș.a.m.d. Una dintre cele mai cunoscute este minunea săvârșită de acest sfânt unui important demnitar din Tesalonic. Un creștin adevărat, pe care diavolul a încercat să-l ispitească în fel și chip, cu mândria, lăcomia etc. Pentru că și-a păstrat dreapta credință după foarte multe încercări, diavolul i-a mistuit trupul. Omul paralizase complet, nu mai putea să mănânce și nici să vorbească. Un cunoscut i-a vorbit atunci familiei, despre minunile Sfântului Dimitrie. Fiind dus la biserica Sfântului Dimitrie, după mai multe ore de rugăciune intensă, omul credincios a fost tămăduit. Ba chiar, a plecat acasă pe picioarele lui. Prin faptele sale cele bune, Sfântul Dimitrie a devenit protectorul orașului Tesalonic și al întregii creștinătăți balcanice. A murit străpuns cu sulițe, la ordinul împăratului Maximian. “Din trupul său nu curgea sânge, ci mir tămăduitor de boli.”

 

Sfântul Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor       

Pelerini din toate colțurile țării, vor merge marți, pe 27 octombrie, la Patriarhia Română să aducă mulțumire și închinăciune la cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor și al tuturor românilor creștini ortodocși. Despre Sfântul Dimitrie Basarabov se știe că a venit pe lume în satul Basarabi din Bulgaria, în secolul al XIII-lea.

Scrierile bisericești ne spun despre el că a intrat încă de tânăr într-o mănăstire situată într-o peșteră din apropierea locului natal. Nu se știe, însă, cât timp a petrecut acolo și nici când a trecut la cele veșnice. Se cunoaște doar că, înainte de a se stinge, s-a dus singur în apropierea râului Lom și s-a așezat între două plăci de piatră ca într-un mormânt, fiind acoperit de apă, cu timpul. Trupul său a rămas multă vreme sub ape. Mai exact, până în ziua în care i s-a arătat în vis unei fetițe posedată de duhuri rele căreia i-a spus: “Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Zis și făcut. Părinții copilei au mers la locul indicat de acesta în vis și au găsit trupul său neputrezit, între două pietre.

Ulterior, moaștele au fost depuse la biserica din satul natal al Sfântului Dimitrie Basarabov, unde au rămas până în anul 1774, când generalul rus Petru Saltacov le-a dăruit boierului macedoromân Hagi Dimitrie. Așa au ajuns în biserică și au fost așezate spre închinarea credincioșilor.

Pe 13 iulie 1774, sub conducerea mitropolitului Grigorie al II-lea, pe când Țara Românească se afla sub ocupație rusească, acestea au ajuns în Catedrala Patriarhală de la București. 

 

A răspuns neîncetat nevoilor credincioșilor din București  

În anul 1792, Sfântul Dimitrie a fost proclamat Ocrotitorul Bucureștilor. Și asta pentru că, din anul 1774 de când trupul său a fost depus la Patriarhia Română, se pare că a răspuns neîncetat nevoilor omenești. După anumite procesiuni cu moaștele sale, în 1815, a oprit epidemia de ciumă din București, în 1827 a pus capăt secetei, iar în 1831 a înlăturat ca prin minune, holera care se abătuse peste localnici.      

 

Din marile minuni ale Sfântului Dimitrie Basarabov

Una dintre aceste minuni a fost vindecarea unui bărbat nedeplasabil venit să se roage la moaștele Sfântului Dimitrie de la Catedrala Patriarhală. Mărturie stau chiar sesizările preotului Iustin Bulimar, care slujea atunci la ziua bisericii. “În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina.

Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? Pentru că umbla cu cârje), și-a așezat cârjele, ca de obicei, ca să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo, în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors plângând și mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie.”

De asemenea, cu ani în urmă o doctoriță de la Institutul Clinic Fundeni diagnosticată cu cancer ovarian s-a vindecat ca prin minune după numeroase rugăciuni rostite pentru însănătoșire la racla cu sfintele moaște. Roagă-te și tu cu credință divină, la ceas de sărbătoare. Dumnezeu îți va răspunde și-ți va trimite darurile cerute prin Cuviosul Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor, și nu numai.

Pelerini din toată țara vin anual în Dealul Patriarhiei să se reculeagă și aducă mulțumire și închinăciune la moaștele Sf. Dimitrie Basarabov

 

 

Pelerini din toată țara vin anual în Dealul Patriarhiei să se reculeagă și aducă mulțumire și închinăciune la moaștele Sf. Dimitrie Basarabov