Încă un aparat de ultimă generație a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase ”Dr. Victor Babeș”, din București, prin grija voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN). De data aceasta este vorba despre un monitor pentru funcții vitale, pe care aceștia l-au donat Secției 2 Boli Infecțioase copii, pe 1 martie.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 443, ediția print

Aparatul a costat o mie de euro și permite o mai bună monitorizare a funcțiilor vitale ale micilor pacienți aflați în stare gravă. „Acesta are menirea de a urmări permanent constantele pacientului respectiv, pentru că în situații severe un pacient devine instabil și atunci trebuie să știm exact ce se întâmplă din moment în moment cu el. Am mai avut asemenea aparate și încă mai avem, însă unul nou ne prinde foarte bine, pentru că celelalte erau mai vechi. Acest parteneriat cu voluntarii se bazează în primul rând pe generozitatea voluntarilor, cărora le mulțumesc încă o dată și pe această cale. Voluntarii au văzut cu ce ne confruntăm, numărul de pacienți pe care îl avem, problemele pe care aceștia le au, inclusiv de ordin social, și s-au decis să ne ajute, și aceste ajutoare ne-au prins foarte bine”, a spus dr. Ștefan Lazăr, șeful Secției de ­Boli Infecțioase Copii, de la Spitalul Victor Babeș. Voluntarii CMN au mai donat acestui spital, recent, un electrocardiograf ultramodern, de care unitatea medicală nu dispunea. „De această dată am venit cu un monitor de funcții vitale. Nu este singura colaborare pe care o avem, am mai făcut multe alte donații acestei secții și urmează să ne mai parvină aparatură medicală solicitată de cei din secție. Urmează să mai aducem și altă aparatură care vine în sprijinul acestui spital, dar și a altor spitale din România”,  a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor CMN. Toate acțiunile sociale sunt organizate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea atentă a  Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.