De câteva zile, chiar sub ochii noștri se petrec niște lucruri incredibile în țara noastră pe care eu, cel puțin, nu mi-aș fi dorit să le trăiesc vreodată. Nemulțumirile multor oameni au atins cote alarmante și au generat dispute stradale violente care au împărțit România în două și care sunt departe de a se sfârși. Iar dacă ne gândim mai bine, ne dăm seama că toate aceste tensiuni (atât cele politice cât și cele pur umane) au început cu mult timp în urmă. Izvorul lor aproape că s-a pierdut în neant, iar acum au răbufnit ca un vulcan. În aceste vremuri de cumpănă pentru națiunea noastră, doar credința ne mai salvează.
Trăim într-o lume care, parcă, ne îneacă în povara păcatului. Greșeli mai mici sau mai mari, unele grave, altele nevinovate, sunt înfăptuite atât de diplomații care iau deciziile cele mai importante pentru țară, cât și de noi, ceilalți. Goana după bani, putere și confort ne obligă să avem un ritm de viață alert, plin de tensiuni, în fața căruia, din nefericire, nu de puține ori cedăm. La serviciu, în grupul de prieteni și chiar acasă, în sânul familiei, avem de-a face cu oameni care, poate, în anumite momente nu iau cele mai bune decizii și nu ne onorează cu faptele și vorbele lor. Cam așa s-a întâmplat și în aceste zile în care, tensiunile politice au escaladat până la revoltă. Am ținut neapărat să tratez acest subiect pentru că el este oglinda noastră, a unei lumi nemulțumite de ea însăși care, de multă vreme, s-a îndepărtat nespus de Dumnezeu și nu mai prețuiește cuvântul Său. Iar traiul în lipsa credinței ne va aduce numai suferință, va accentua orgoliile și va perpetua agresivitatea care va genera tot mai multă violență.
Când totul pare pierdut…
Indiferent în ce domeniu ne-am desfășura activitatea, în ce familie am trăi și oriunde ne-am afla, există oameni cărora nu le suntem în grație și care nu ratează nicio ocazie să arunce cu noroi în ochii noștri, găsindu-ne țap ispășitor pentru toate relele. Într-o țară aruncată în haos, parcă oricât de mult ne-am strădui să facem lucrurile cât mai bine cu putință ca să placă tuturor, obținem reversul. Peste tot ni se arată oameni nemulțumiți în permanență. Și atunci… ca să ne salvăm, este firesc să ne întrebăm cum le facem față acestor persoane, aparent rău intenționate? Cum să le îmbunăm ca să ne ducem traiul zilnic, în armonia care ne binedispune, care ne duce către succes și ne înfrumusețează viața? Când totul pare pierdut, mai putem face ca visele să devină realitate? Mai ales că, din capul locului, înlocuirea lor cu alți oameni cu suflet mai bun, mai frumos și mai înțelepți, pică.
Doar credința ne mai ajută. Să ne deschidem sufletul către cei care greșesc
Răspunsul vine chiar de la Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Mai exact, din dragostea Lui pentru noi toți care a fost, este și va rămâne neștirbită. Urmându-I porunca “iubiți vă unii pe alții cum v-am iubit Eu/Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi”. Cu o dragoste frățească, aș spune eu. Dar asta presupune să ajungem la puritatea spirituală care să ne lumineze adâncul inimii și minții. Nu putem să-i iertăm pe cei ce ne greșesc câtă vreme avem sufletul întunecat de ură și amar, iar mintea ni se îneacă în gânduri negre. Deci… cum să iertăm când suntem tentați mai degrabă să-i judecăm și să le răspundem cu aceeași îndârjire decât să ne deschidem sufletul către ei?! Să începem cu aprecierea faptelor lor bune. Apoi, să ne rugăm la Domnul să le putem ierta greșelile care ne provoacă atâta durere și să-i iubim ca pe propria persoană, indiferent de stările lor, de zbuciumul și de mânia manifestată către noi.
Nu suntem noi în măsură să-i judecăm pe alții
Așa ne îndeamnă preasfinții părinți să relaționăm cu oamenii care ni se arată potrivnici. Să cinstim cuvântul Domnului care ne-a povățuit “iubiți vă aproapele ca pe voi înșivă”. Asta nu înseamnă că ne lăsăm manipulați și înjosiți de cei care ne fac sufletul tăciune și ne amărăsc zilele. Apelând la răbdarea ce ne-a fost hărăzită, dovedim că avem o inimă mare, ce-L iubește pe Dumnezeu mai presus de toate. Pentru că Domnul nostru, Tatăl Ceresc, se află pretutindeni și toți oamenii au fost creați de El. Chiar și cel ce ne greșește cu vorba sau cu fapta, cu voia sau fără voia lui. Nu suntem noi în măsură să judecăm păcatele care murdăresc ființa umană de lângă noi, ci Creatorul său. O poruncă creștină ne învață să respectăm toată făptura, cu atât mai mult ființa omenească ce are chipul și asemănarea Domnului.
Doar prin mila față de ceilalți merităm iubirea lui Dumnezeu
“O iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme și fără săbii îndreptate împotriva noastră! Nu vedeți învățătura creștină? „N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie… Dușmanii omului sunt casnicii lui.” Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunțe. Nu! Dumnezeu știe de necazul tău, iar aceste suferințe te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu, căci El asta dorește”, după cum frumos spunea părintele Arsenie Papacioc.
Și dacă nu putem să-l iubim pe cel care ne rănește?
Iisus Hristos insistă: “Să vă iubiți unul pe altul.” De ce insistă cu această poruncă? Pentru că ne-a dat și putința să iubim. Și totuși… Ce facem când acest lucru ni se pare aproape imposibil? Trebuie să încercăm măcar să nu ajungem să-l urâm pe păcătosul care ne rănește sufletul. “Cu nici un chip să nu urâți! Dacă nu urăști, nu mai ești în apă, ești pe scară, pe prima treaptă. Dar ești pe uscat! Și sigur că treptele merg până la treapta dragostei de sus. Ești liber și ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăști. Deci este un început, doar. Dacă ești pe prima treaptă, ești salvat”, mărturisesc sfinții părinți.
Dumnezeu caută în noi un prieten iar schimbarea vine din noi
Și tot așa, urcând fiecare treaptă, vom ajunge să nu-l mai judecăm, ba chiar să-l iubim cu adevărat pe cel ce, cândva, ne-a umplut sufletul de amărăciune. Cu fiecare pas înainte, ne îndreptăm spre bucuria și liniștea care ne aduc dragostea, legătura desăvârșirii. Și dacă vom continua în dragoste și credința în divinitate, Dumnezeu îl va ajuta și pe acest păcătos să se schimbe, să adopte o atitudine mai blândă, un comportament mai frumos, față de noi și față de cei din jurul său. Tatăl nostru Ceresc își va arăta toată slava față de noi și vom fi părtași în continuare la minunatele Lui fapte de iubire. Așadar, pentru că nu ne putem schimba colegii de serviciu sau membrii familiei care sunt mai dificili, trebuie să ne schimbăm noi. Să le zâmbim, să-i pomenim și să nu-i mâniem, să nu i invidiem. Dacă reușim să facem aceste lucruri mărețe, ne vom păstra sfânta libertate și, odată cu ea, curățirea inimii. Dumnezeu veghează asupra noastră și ne călăuzește pașii în viață, doar dacă găsește în noi un prieten, nu un dușman.
Iertați și vă rugați!
Dacă am respecta fiecare sfaturile creștine moștenite de la Bunul Dumnezeu, totul s-ar schimba în bine. Și în țară ar fi mult mai liniște, pentru că iubirea atrage după sine iubirea care nu poate decât să aducă împăcare și bunăstare. În concluzie, vă sfătuiesc pe toți cei ce sunteți nemulțumiți de actuala putere politică, de condițiile de la serviciu, de situația din familie și de tot ceea ce se întâmplă în țară, să iertați și să vă rugați. Lucrurile se vor îndrepta și vor intra pe un făgaș normal numai dacă vi le doriți din suflet și acceptați pe fiecare, cu propriile greșeli, cu părțile lor bune și rele. Amintiți-vă că în timp ce vă rugați la Dumnezeu să schimbe tot ce e rău din viețile voastre, El se roagă de voi să vă schimbați sufletul și purtarea.
