Câteva mii de produse farmaceutice comercializate la prețuri mici au dispărut de pe piața din România, în ultimii ani. Numai anul trecut, au fost retrase aproximativ 700 de medicamente. Cei mai afectați sunt bolnavii cronici care, din cauza lipsurilor financiare, de multe ori sunt nevoiți să întrerupă tratamentul ce le asigură supraviețuirea. 

Majoritatea medicamentelor retrase de pe piață până acum erau indicate în tratamentul bolilor cronice. Acestea completau schema terapeutică în special pentru problemele de sănătate cardiovasculară, digestivă, în cancere, afecțiuni ale sistemului nervos și ale aparatului respirator. În lipsa tratamentelor retrase de pe piață, viața multor bolnavi este pusă în pericol. Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) atrage atenția asupra situației grave în care se află bolnavii cronici rămași fără medicamente, fie pentru că nu își permit să cumpere produsele scumpe existente, fie pentru că organismul nu acceptă tratamentul de substituție.  “COPAC va derula în perioada următoare campania “STOP dispariției me­­dicamentelor din România!”, ce își propune să aducă în atenția au­torităților și opiniei publice tot mai multe cazuri de pacienți care nu au tratament și să facă toate demersurile pentru a rezolva problema accesului la tratament, cu care se confruntă pacienții din România. Dacă vom continua în acest ritm, mulți dintre noi nu vor mai apuca să vadă primăvara lui 2017. Această problemă a lipsei medicamentelor nu o întâmpină numai pacienții cronici. Mulți dintre acești pacienți sunt în pericol de a-și pierde viața din cauza lipsei tratamentului”, avertizează Radu Gănescu, pre­ședintele COPAC. Re­prezentanții Coaliției Orga­ni­zațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice solicită autorităților să ia măsuri pentru reglementarea situației. “Este posibil ca, pe viitor, să dispară mult mai multe medicamente de pe piața românească. Este necesară o schimbare de legislație, prin care să se stopeze dispariția medicamentelor de pe piață”, atenționează președintele COPAC. Reamintim că peste 2.000 de medicamente au fost retrase de pe piață în ultimii ani, prin scăderea prețurilor produselor.

 

Producătorii, forțați să oprească producția

 

“Producătorii locali vor fi forțați să își închidă facilitățile de producție din România, să își reducă drastic portofoliul de produse, să facă disponibilizări și să amâne investiții în ­site-urile de producție locale. Toată industria producătoare de medicamente generice trece, de peste patru ani, printr-un proces periculos de decapitalizare și decompetitivizare, în condițiile în care companiile membre ale Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (n.r. – APMGR) au plătit pentru taxa clawback peste un miliard de lei, în perioada 2012 — 2015”,  anunța, recent, președintele APMGR, Dragoș Damian.