Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a prezentat, în şedinţa de miercuri a guvernului, propunerea privitoare la “timbrul de mediu”.

Acesta va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri, şi va fi stabilit luând în calcul emisia de dioxid de carbon integrală, nu doar 30% ca în prezent. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, urmează să scadă, comparativ cu valorile actuale.

Plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată, pe toată durata de existenţă a maşinii, indiferent de câte ori aceasta va fi vândută. Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane şi care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte ti-puri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

“Intenţia este să aplicăm principiul conform căruia poluatorul plăteşte, dar şi să încurajăm achiziţia de maşini mai puţin poluante. Acum, pentru maşinile vechi şi foarte vechi este percepută o taxă aberantă, ceea ce creează un blocaj în achiziţionarea de maşini mai puţin poluante”, a declarat, agenţiei Mediafax, ministrul Rovana Plumb.