Cazul următor este real: o persoană şi-a cumpărat, prin credit ipotecar, în urmă cu 5 ani, o locuinţă într-un bloc vechi, construit în 1938. Persoana nu are nicio res-tanţă la plata ratelor creditului, fiind un client exemplar, pe care şi l-ar dori orice bancă azi, când ponderea celor cu întârzieri de peste 30 zile la plata ratelor a trecut de 20 la sută. Clădirea respectivă era, la data contractării creditului (şi este şi azi) încadrată la categoria doi de risc seismic. Conform normelor bancare, orice credit ipotecar se acordă doar cu condiţia încheierii unei poliţe de asigurare pentru acea locuinţă. Persoana de care vorbim a avut până acum asigurare pe locuinţă, dar când a vrut, la începutul lui 2013, să încheie o nouă poliţă de asigurare anuală, a avut o surpriză neplăcută. Nicio companie nu a vrut să-i facă asigurarea, cu toate că a luat la rând toate firmele de asigurări. Nici chiar firma proprie de asigurări a băncii de la care a fost contractat creditul, nu a vrut să încheie asigurarea. Însă fără existenţa unei asi-gurări a imobilului, ipoteca devine, în optica bancară, una de risc major, iar banca trebuie să constituie provizioane. Rezultatul este că banca i-a pus în vedere persoanei să achite de urgenţă întreg creditul rămas (130.000 franci elveţieni), sau, în caz contrar, se va trece la executarea silită a imobilului. În ultima clipă, după prezentarea cazului absurd la televiziune, o companie a acceptat, de principiu, să încheie o poliţă de asigurare a locuinţei, dar sub rezerva efectuării unei inspecţii tehnice de speciali-tate a imobilului. Deci există în continuare varianta ca poliţa de asigurare să nu fie acceptată, sau în cel mai fericit caz pentru locatar, acesta va trebui să preia o parte din risc, sub forma unei francize de 15 la sută din valoare.
