⬤ Cămările au oferit ”material didactic” gustos, pentru bagajul de cunoștințe al preșcolarilor 

Frumusețea și bogăția toamnei au fost serbate în comuna Periș, cu multă bucurie și culoare, la Festivalul Toamnei, organizat la Gradinița Buriaș, structură a Liceului Teoretic Nr.1 din Periș.

Povestea petrecerii a început cu “Legenda Toamnei”, care le-a fost cititӑ micilor curioși, iar mai apoi, pornind de la ideea că preșcolarii ȋnvaṭӑ cel mai bine atunci când vӑd cu ochii lor, s-a amenajat o expoziṭie cu fructe și legume de toamnӑ. Micuṭii au recunoscut roadele acestui anotimp și au observat cu atenție fiecare legumӑ sau fruct, ȋn parte. S-au bucurat de: morcovi, cartofi, ardei gras roșu, ardei gogoșar, ardei kapia, ardei iute, varzӑ, fasole, vinete, usturoi sau ceapӑ pe funii; de porumb și grâu, dar și de mere, pere, gutui sau struguri. Coșulețele cu nuci, ghinde și dovleci au colorat și mai frumos decorul, iar tabloul toamnei a fost desӑvârșit de ștergare tradiționale, feṭe de masӑ cu modele populare și preșuri lucrate de o sӑteancӑ bӑtrânӑ, pentru a pӑstra sentimentul national. Copiii au mai avut de ”observat” borcanele cu gem, compoturi, diferite murături, bulion, zarzavat și alte preparate cu care gospodinele umplu, toamna, cӑmӑrile. Evident, nu a lipsit balotul de paie, iar pentru ca spiritul românesc sӑ fie prezent și mai mult, capacele borcanelor au fost ambalate ȋn culorile tricolorului. Pe un panou au fost expuse desene fӑcute de copii, iar pe jos au fost așezați melci fӑcuṭi de cei mici, din castane și plastelinӑ.
Zâna Toamna, în mijlocul copiilor
Educatoarea Leca Silvia s-a costumat ȋn Zâna Toamna și a venit cu un coș plin cu frunze pe care le-a aruncat deasupra copiilor, iar educatoare Badea Liliana le-a pregătit micuților un souvenir deosebit – câte o coroniṭӑ de toamnӑ, plinӑ de decoraṭiuni specific anotimpului vedetă – frunze ruginii, galbene, chiar și unele rămase încă verzi. Coroniṭele au fost decorate cu ghinde, conuri, mӑceșe și mini dovlecei.
Evenimentul nu s-a ȋncheiat până ce copiii nu s-au prins într-o horă, la care au luat parte cu mare încântare. La final, s-au facut fotografii, iar aprecierea a fost unanimă, remarcându-se, evident că, prin joacă, cei mici și-au îmbogățit cunoștințele.