În atenția celor care intră în București, prin sudul orașului!

Primăria Capitalei a anunțat restricționarea traficului rutier în București, în zona Piața Sudului, ca urmare a demarării lucrărilor la pasajul subteran, cel mai mare proiect de infrastructură din municipiu, realizat cu fonduri UE .

Astfel, a fost restric­ționată, parțial, circulația pe Cal. Văcărești, între str. Mărțișor și Șos. Olteniței. Pe Cal. Văcărești, în perimetrul menționat, sunt asigurate trei benzi de circulație pe sensul către Șos. Olteniței și două benzi de circulație pe sensul spre Bd. Tineretului (față de trei benzi pe sens, existente până pe 8 iulie). Totodată, a fost închis temporar accesul din Cal. Văcărești la benzinăria Agip, și s-a instituit restricție de oprire în zona lucrărilor. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu maximă atenție în zonele menționate si să respecte cu strictețe semnificația indicatoarelor și a marcajelor rutiere.

Unele stații RATB, suspendate

Pentru cei care folosesc mijloacele de transport în comun, Primăria Capitalei a anunțat și suspendarea stației de autobuze ”Şos. Olteniței’’ (linii 312, 313, 381, 634, N103, N105), amplasată pe Cal. Văcărești, după intersecția cu Șos. Olteniței, sens Piața Unirii, și a stației ”Piața Sudului” (linia 634), amplasată pe Cal. Văcărești, înainte de intersecția cu Șos. Olteniței, sens terminal ”ROMPRIM”. Autobuzele liniilor 634 și N 103 vor opriri pe Șos. Olteniței, în stația ”Piața Sudului”, corespunzătoare liniei 232, sensul spre Cal. Văcărești.

Despre pasaj

Lucrările la obiectivul „Modernizare infrastructură rutieră Piaţa Sudului” presupun realizarea unui pasaj subteran pe direcţia Cal. Văcăreşti – Str. Niţu Vasile, realizarea a patru pasaje pietonale în intersecție, pe direcția Str. Nițu Vasile – Cal. Văcărești, de o parte și de alta a pasajului rutier și către stațiile de tramvai și realizarea legăturii pietonale prin pasaj subteran între stația de metrou Piața Sudului și peroanele stației de tramvai aflate pe Șos. Olteniței. Totodată, se vor realiza lucrări de modernizare a carosabilului și tro­tuarelor în intersecția Cal. Văcăreşti – Șos. Olteniţei – Str. Niţu Vasile, prin asigurarea în sensul giratoriu a patru benzi de circulație, dar și realizarea localelor, adiacente rampelor pasajului rutier, cu câte două benzi pe sens, atât pe Cal. Văcărești, cât și pe str. Nițu Vasile; refacerea liniei de tramvai existente atât pe Cal. Văcărești, cât și pe Șos. Olteniței, precum și lucrări pentru liniile de troleibuz aflate în zonă.