Orașul Măgurele a fost, miercuri, 20 noiembrie, gazda unui eveniment remarcabil, prilejuit de recepția oficială a unui număr de 33 de microbuze electrice achiziționate pentru transportul școlar ilfovean. Evenimentul reprezintă un moment de referință pentru județ, având în vedere că aceste mijloace de transport vor deservi peste 9.000 de elevi din 31 de localități. 

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 730, ediția print

Proiectul de achiziție a microbuzelor școlare electrice pentru transportul elevilor ilfoveni este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă o inițiativă cu impact profund asupra comunităților locale, îmbinând accesibilitatea educațională cu protecția mediului și sustenabilitatea.

Obiectivul general al proiectului este de a asigura transportul către și dinspre școală al elevilor care fac naveta, dar și de a îmbunătăți condițiile de transport în zonele slab deservite, prin furnizarea de microbuze școlare ecologice, prietenoase cu mediul, cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație. Prin achiziționarea microbuzelor electrice se anticipează o reducere semnificativă a cheltuielilor de întreținere și reparații, datorată tehnologiei avansate și garanției autovehiculelor, precum și integrării în perioada de garanție a asistenței tehnice și service-ului. Astfel, achiziționarea acestor vehicule contribuie nu doar la bunăstarea elevilor, ci și la reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

O realizare importantă pentru comunitate

Președintele Consiliului Ju­dețean Ilfov, Hubert Thuma, a evidențiat munca în echipă care a stat la baza acestui succes, subliniind că proiectul răspunde unei nevoi fundamentale: transportul sigur și modern al elevilor, cu ajutorul celor 33 de microbuze electrice care sunt destinate zonelor mai puțin deservite de infrastructura de transport public. „Am reușit să obținem finanțarea prin PNRR pentru 33 de microbuze electrice. Este un succes în echipă. Peste 9 mii de elevi din Ilfov vor ajunge la ore și, după program, acasă, cu aceste mașini, în siguranță, în condiții moderne de transport. Microbuzele vor fi, în curând, pe traseele din localitățile din întreg județul Ilfov.

Localitățile beneficiare

Microbuzele vor deservi localități din județ, printre care: Nuci, Găneasa, Balotești, Berceni, Brănești, Jilava, Snagov, Grădiștea, Vidra, Cernica, Ciolpani, Gruiu, Tunari, Afumați, Chiajna, Clinceni, Corbeanca, Cornetu, Ștefăneștii de Jos, Ciorogârla, Copăceni, Domnești, Buftea, 1 Decembrie, Periș, Glina, Măgurele, Bragadiru, Dobroești, Pantelimon și Voluntari. Această distribuție asigură o acoperire extinsă, garantând accesibilitatea transportului pentru copiii din toate colțurile județului.

Fonduri UE pentru un viitor mai bun

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene, prin fonduri NextGeneration EU, valoarea totală a contractului fiind de 35.971.688,90 lei. Aceasta demonstrează importanța accesului autorităților locale la finanțarea europeană pentru a asigura investiții ce permit rezolvarea unor nevoi esențiale ale comunităților, cum ar fi accesul echitabil la educație. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, Adrian Veștea, consilierii județeni, administratorul public al județului Ilfov, Olivia Ciobanu Oprescu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, Adriana Stoica, alături de primarii și reprezentanții primăriilor localităților beneficiare ale proiectului. Aceștia au subliniat faptul că prin implementarea acestui proiect, județul Ilfov face un pas decisiv către o infrastructură educațională mai accesibilă, asigurând elevilor condiții moderne și sigure de transport. Este un model de dezvoltare care îmbină incluziunea socială cu respectul pentru mediu, răspunzând atât nevoilor actuale, cât și cerințelor viitorului. Transportul ecologic oferit de aceste microbuze nu doar că facilitează accesul la educație, ci contribuie și la crearea unei comunități mai conectate, mai verzi și mai echitabile.