Tinerii fermieri care beneficiază de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) trebuie să îşi stabilească prin Planul de afaceri o serie de obiective şi să îndeplinească trei precondiţii, denumite obiective operaţionale, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat.
„Conform celor precizate în Ghidul solicitantului, tinerii fermieri care beneficiază de finanţare prin PNDR trebuie să îşi stabilească prin Planul de afaceri o serie de obiective şi să îndeplinească cele trei precondiţii (numite obiective operaţionale): stabilirea domiciliului, a sediului social al beneficiarului în aceeaşi Unitate Administrativ Teritorială (UAT) precum şi stabilirea locului de muncă în aceeaşi Unitate Administrativ Teritorială (UAT) sau zonă limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia deţinută de tânărul fermier pentru care obţine finanţare, în termenul de maximum nouă luni de la data semnării Deciziei de finanţare (…) Precizăm că, în cazul nerespectării obiectivelor obligatorii asumate prin Planul de afaceri (de exemplu: producţia estimată a fi comercializată până la acordarea tranşei a doua de sprijin să fie de minim 20% din valoarea primei tranşe de sprijin sau amenajarea unei platforme pentru gunoiul de grajd, dacă este cazul), sumele acordate vor fi recuperate integral, iar cea de-a doua tranşă nu va mai fi acordată”, menţionează AFIR.
Sumele acordate vor fi recuperate proporţional cu ponderea obiectivelor nerealizate
Potrivit sursei citate, în cazul nerespectării obiectivelor suplimentare, cum ar fi creşterea randamentului şi a productivităţii muncii prin achiziţia de utilaje sau echipamente de irigat sau adaptarea la standardele sanitar-veterinare, sanitare, fitosanitare ale Uniunii Europene – modernizarea adăposturilor de animale, sumele acordate vor fi recuperate proporţional cu ponderea obiectivelor nerealizate, iar neîndeplinirea a minimum trei obiective suplimentare conduce la neacordarea celei de-a doua tranşe de sprijin sau recuperarea sprijinului acordat în prima tranşă de plată.
AFIR subliniază faptul că, în cazul în care tânărul fermier nu îndeplineşte precondiţiile enunţate anterior în termenul maxim permis, sprijinul financiar va fi recuperat cu câte 10% din valoarea finanţării primite (50.000/40.000 de euro) pentru fiecare precondiţie neîndeplinită.
Mai mult, dacă una dintre cele trei precondiţii nu sunt realizate până la depunerea dosarului cererii de plată pentru tranşa a doua, sprijinul financiar va fi recuperat integral.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.509