Săptămâna trecută, hotelul Howard Johnson a găzduit conferinţa de lansare a proiectului care vizează înfiinţarea, în oraşul Măgurele, a unui parc ştiinţific. Un proiect mai mult decât necesar, având în vedere importanţa dezvoltării ştiinţifice pe care o va cunoaşte zona, odată cu punerea în funcţiune a celui mai puternic laser din lume – ELI-NP.
Prin acest parc care se va înfiinţa în „Laser Valley”, cum a fost botezată zona, acum ceva vreme, de preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache”, se va crea infrastructura necesară celor interesaţi de dezvoltarea de tehnologii şi aplicaţii rezultate din cercetările efectuate în cadrul proiectului ELI-NP. Această iniţiativă este o urmare firească a alteia – iniţiată de IFIN-HH – clusterul emergent Măgurele High Tech Cluster – MHTC – care are, deja peste 50 de IMM-uri ca membre.
Oaspeţi importanţi, pe măsura proiectului
Sala de conferinţe s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniţi să afle despre acest proiect. Printre aceştia, oaspeţi importanţi din viaţa ştiinţifică, alături de reprezentanţi ai unor structuri administrative locale şi guvernamentale. Bineînţeles, nu puteau lipsi doi factori importanţi, esenţiali, am putea spune, ai demarării proiectului „Parcul Ştiinţific şi Tehnologic Măgurele Science Park” (MSP). Este vorba despre Nicolae Victor Zamfir, directorul programului ELI-NP, şi Marian Petrache, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. Printre invitaţi s-a aflat şi Andrei Gerea, ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, având în vedere faptul că proiectul se adresează, în principal, IMM-urilor, dar şi Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti. Orașul Măgurele a fost reprezentat de viceprimarul Narcis Constantin, împreună cu un grup de consilieri locali. Conferinţa a fost moderată de Ioan Ursu, directorul ştiinţific al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH.
“Găina cu ouă de aur”
Primul a fost invitat să vorbească despre proiect preşedintele CJI, Marian Petrache. El a subliniat importanţa şi valoarea “minunii” de la Măgurele. „Într‑o perioadă dificilă pentru societatea românească, evenimentul de astăzi ne arată că se pot întâmpla și lucruri pozitive. Am avut norocul nesperat să trăiesc în această epocă și să fiu martorul nașterii unui mare proiect. Avem o „găină cu ouă de aur” în orașul Măgurele și ține doar de noi să fructificăm acest dar neprețuit. (…)¨Acum, încercăm să înființăm un parc tehnologic, care să se bucure de același succes, astfel încât, prin intermediul acestui proiect, să facem legătura între „minunea” de la Măgurele și realitatea noastră, cea de toate zilele. Prima dată când am fost la Măgurele, l-am întrebat pe profesorul Nicolae Zamfir la ce-ar putea folosi cercetarea care se va efectua acolo. Mi-a răspuns: Domnule Petrache, mai simplu mi-ar fi să vă spun la ce N-AR folosi această cercetare! Pentru că tot ce se va face aici va putea fi folosit în toate domeniile tehnologice, ale ştiinţelor spaţiale, ale ştiinţei materialelor, ale ştiinţelor vieţii, managementul deşeurilor nucleare etc., într-un cuvânt, în toate domeniile vieții noastre cotidiene. Motiv pentru care îmi doresc ca toată această transpunere în tehnologie să aibă succesul scontat”, a spus preşedintele CJI.
ELI-NP, pe calea cea bună, în ciuda unor disfuncţionalităţi
Profesorul Nicolae Zamfir le-a vorbit celor prezenţi despre modul cum se desfăşoară dezvoltarea proiectului ELI-NP, exprimându-şi câteva nemulţumiri cu privire la unele disfuncţionalităţi şi obstacole, care au apărut în ultima vreme. Astfel, profesorul Zamfir a arătat că graficul de construcţie a clădirii care va adăposti marele laser de la Măgurele este uşor întârziat. „Măgurele se situează, în prezent, pe același palier cu marile centre de cercetare științifică din Europa și din lume. Comisia Europeană, la rândul său, acordă o atenție deosebită acestui proiect. (…) Există oarecare întârzieri în graficul de construcție a clădirii principale, care va adăposti ELI-NP. Dar nu numai acestea contează, ci și relația cu antreprenorul, atitudinea acestuia, care, profitând de unele lipsuri din asistența tehnică impecabilă pe care proiectantul ar fi trebuit s-o asigure, a început să emită diverse revendicări. (…) Din păcate, nu am primit întotdeauna sprijinul la care ne așteptam din partea autorităților cu responsabilități în domeniul fondurilor europene, ne-am confruntat cu atitudini, uneori, contradictorii, alteori, inconsecvente, care au dat apă la moară nemulțumirilor antreprenorului, nemulţumiri care depășesc cadrul legal. Sperăm, totuși, ca această clădire să fie finalizată anul acesta, astfel încât să putem spune că prima etapă este complet terminată”, a spus profesorul Zamfir. În privința echipamentelor mari, respectiv laserii de mare putere și sistemul de fascicul gamma, care constituie componenta principală a întregului program, directorul programului a precizat lucrările de implementare a acestora a luat-o înaintea graficului stabilit. „Așadar, construcția echipamentelor, care presupune, deseori, găsirea de soluții tehnice chiar pe parcursul realizării acestora, decurge impecabil”, a subliniat Zamfir.
Gurile rele colportează zvonuri nefondate
Profesorul Zamfir le-a vorbit participanţilor la conferinţă şi despre o serie de zvonuri răuvoitoare, lansate gratuit, care pot avea un efect negativ asupra bunei desfăşurări a proiectelor de la Măgurele. „Din păcate, aceste atitudini generează și o serie de zvonuri, care au un efect negativ asupra imaginii generale. Se aude că se fac tot felul de matrapazlâcuri în procesul de implementare, ba că managementul este prost, lucruri absolut ireale. Se vorbește chiar de interese îndreptate împotriva statului român. Toată această rumoare nu face bine acestui proiect și generează o imagine negativă, la nivel național și internațional”, a afirmat profesorul Zamfir.
CJ Ilfov, și CL Măgurele, implicate direct în realizarea MSP
„Măgurele Science Park” (MSP) este un obiectiv important din cadrul Strategiei de dezvoltare a judeţului Ilfov „Orizont 2020”. Prin urmare, CJ Ilfov a dat o atenţie deosebită înfăptuirii acestui proiect, al cărui prim pas a fost făcut în luna februarie 2015, prin semnarea unui acord, în acest sens. Proiectul, aflat acum încă în fază embrionară, își propune să pună la dispoziţia unor operatori economici (IMM-uri) infrastructurile și laboratoarele de cercetare, pentru valorificarea rezultatelor cercetării și experimentelor efectuate la ELI-NP, prin realizarea de produse și tehnologii comerciale. În acest sens, au fost puse bazele creării MSP, prin parteneriatul dintre IFIN-HH, Măgurele High Tech Cluster, CL Măgurele și Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară București-Ilfov (ADIBI). CJ Ilfov și Consiliul Local Măgurele vor sprijini această iniţiativă prin alocarea unui teren pentru realizarea MSP și prin reducerea taxelor pentru operatorii economici care vor funcţiona în cadrul acestui parc știinţific. O iniţiativă demnă de a fi salutată, având în vedere că pe platforma de la Măgurele se află cinci institute de cercetare în domeniile fizică și inginerie nucleară, laseri, plasmă și radiaţie, știinţe spaţiale, fizica materialelor, fizica pământului și optoelectronică.