Un proiect pilot propus de administrația locală, extrem de bine primit! Fraţii din Horeşti, Republica Moldova, au petrecut o săptămână de vacanţă în Dobroeşti
În cadrul unui proiect pilot inițiat anul trecut de către primarul Valentin Condu și Consiliul Local Dobroești, la invitația administrației locale și cu implicarea bisericilor din satele Dobroești și Fundeni, un grup de 50 de persoane, dintre care 45 copii și adolescenți aleși de către profesorii lor, pe criterii de performanță școlară, din localitatea Horești (raionul Ialoveni, Republica Moldova, localitate înfrățită cu Dobroești) și 5 profesori au petrecut o săptămână de neuitat în România.
Și anul trecut, alți copii din Horești și profesorii lor însoțitori au răspuns cu entuziasm invitației comunei Dobroești și au petrecut în România câteva zile extrem de frumoase.
Tinerii frați moldoveni au sosit în Dobroești sâmbătă, pe 19 august, pentru a petrece o săptămână în România, alături de echipa Primăriei Dobroești care s-a ocupat de coordonarea proiectului. Copiii au vizitat Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dobroești și lăcașul de cult, monument istoric, “Fundenii Doamnei” din satul Fundeni, după care, pe seară, au avut ocazia să admire ”Simfonia Apei”, spectacolul de apă, muzică şi lumini de la fântânile urbane din centrul Capitalei – Piața Unirii. Programul pregătit oaspeților a mai inclus o zi la munte, cu vizitarea Castelului Peleș și Castelului Bran, plimbare în zona Trei Brazi și prânz la Predeal, una la mare, care a inclus, evident, plaja, o vizită la Muzeul ”Antipa” și una la Palatul Parlamentului (aici, turul ghidat s-a realizat cu sprijinul senatorului Alfred-Laurențiu-Antonio Mihai) și o zi de distracție la bazinul de înot de la campusul școlar din Dobroești.
1 of 11
Conexiuni menite să apropie românii de-o parte și de alta a Prutului
”Legătura istorică cu Republica Moldova trebuie să însemne mai mult decât vorbe frumoase la zile festive; trebuie să derulam proiecte comune, vizite, și să stabilim conexiuni menite să ne apropie”, a declarat primarul Valentin Condu, care le-a urat celor din Horești să aibă parte de o vacanță de neuitat în România.
Iar la finalul săptămânii petrecute la noi în țară, copiii moldoveni s-au declarat încântați de experiențele acumulate. ”Au fost plăcut impresionați de primirea prietenoasă, emoționați de generozitatea și căldura localnicilor din Dobroești care i-au întâmpinat cu mici atenții, la biserică, iar doamnele noastre au gătit special pentru oaspeți, au fost fascinați de arhitectura clădirii Palatului Parlamentului și mai ales de mărimea construcției, motiv pentru care au și pus foarte multe întrebări, mai ales cu privire la destinația fiecărei încăperi vizitate. I-au încântat exponatele și dioramele din Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și s-au bucurat de ”călătoria” lor prin diverse habitate naturale din țară și din lume, cu fauna caracteristică acestora, iar, la munte, răcoarea a fost binevenită și a prins tare bine. Așa că, aerul de munte și peisajele, dar mai ales obiectivele turistice vizitate au fost o încântare pentru frații moldoveni. Despre ziua pe litoral ce să vă spun? E de la sine înțeles câtă bucurie a produs. Copiii au fost însoțiți la mare de instructorii de la bazinul de înot din Dobroești, cei care s-au asigurat, de altfel, și în ultima zi petrecută de musafiri în incinta bazinului, că totul decurge în siguranță, fără incidente nedorite. Și distracția la mare a inclus și o vizită la Delfinariul din Constanța, pentru ca experiența să fie și mai plăcută”, ne-a prezentat activitățile Florentina Țăpârdea, președintele Comisiei de Învățământ din cadrul Consiliului Local Dobroești.
Înființat anul trecut, dar având deja în palmares patru premii importante, Grupul vocal ”Cantanti”, de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Dobroești, condus de Nicușor Preda, prof. de Religie, a pregătit pentru oaspeți un program de cântece populare vesele, culese din Moldova, Oltenia, din repertoriul artistului Alexandru Brădățan, cântece patriotice.
De menționat aici ar mai fi faptul că, transportul oaspeților a fost asigurat, pe toată durata vizitei de Consiliul Local Dobroești, care are în proprietate un autocar pentru transport persoane.
Administrația locală din comuna Dobroești își dorește ca acest proiect să devină unul cu tradiție și, în fiecare vară, un grup de copii din Horești să se bucure de momente plăcute alături de comunitatea înfrățită. În fond, tocmai acesta este scopul unei astfel de colaborări – vizite de cunoaștere, apropiere, descoperirea tradițiilor, schimb de experiențe, îmbogățirea bagajului cultural. Pentru această inițiativă, oaspeții au mulțumit primarului Valentin Condu și Consiliului Local Dobroești, dar și tuturor persoanelor implicate, care s-au asigurat că zilele petrecute în România vor fi de neuitat!