Varujan Vosganian a criticat decizia Guvernului de a retrage sumele date pe ultima sută de metri la primării, de către premierul Ungureanu.
Vosganian susţine că dacă Guvernul ar fi numărat până la zece înainte de a emite OUG 15/2012 , nu s-ar fi trezit în situaţia de a debuta atât de timpuriu cu „palma-resul” actelor socotite drept neconstituţionale. „Întâi de toate, am promis că nu mai dăm ordonanţe de urgenţă. În al doilea rând, cei care l-au sfătuit pe primul ministru că se poate să ia banii primăriilor, pentru că şi cei dinaintea noastră au fă­cut-o, l-au sfătuit greşit. Cei de dinainte, când au luat banii, au făcut-o după ce anul bugetar se încheiase, nu în timpul exerciţiului bugetar. E drept că puteau să lase primăriilor banii, nu aprob această măsură, mai ales că banii aceia daţi în 2008 aveau cam ace-leaşi destinaţii, aco­pe­rirea datoriilor şi investiţiile.
Dar, dacă voiau – şi, din păcate, au vrut-o – puteau lua banii necheltuiţi până la 31 decembrie 2008. Nu e cazul HG 255/2012 care nu avea nici un termen de decă-dere, deci era valabilă până la sfârşitul exerciţiului bugetar curent”, scrie Vosganian, pe blogul său.
Potrivit fruntașului PNL, o eroare nu poate fi îndreptată printr-o altă eroare. “Dacă facem ca ei, riscăm să ajungem ca ei. Noi trebuie să fim diferiţi, mai ales că vin nişte alegeri parlamentare la care vom cere românilor să voteze altceva decât ce au avut în ultimii trei ani. Iar acel altceva ne obligă să ne dezbărăm de încrâncenare şi să ne înţelepţim”, subliniază Vosganian.