Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) Ioan Munteanu pregătește o inițiativă legislativă prin care participarea la vot să fie obligatorie, în caz contrar fiind prevăzute amenzi.
Parlamentarul a declarat că inițiativa legislativă va fi supusă dezbaterii comisiilor parlamentare în circa o lună. Modelul după care este construit proiectul de lege este cel aplicat de Grecia.
„Lucrez la această inițiativă alături de alți doi colegi de la PSD și urmează să o trimitem spre dezbatere atât comisiilor parlamentare, cât și instituțiilor statului abilitate să își exprime poziția. Sper să ajungă cât mai repede în Parlament și să primească sprijinul tuturor colegilor pentru a deveni lege. Vrem să conștientizăm populația de importanța participării la vot”, a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu. Pentru a deveni lege, inițiativa legislativă trebuie să fie votată de cel puțin două treimi din numărul total al parlamentarilor.