Cazul Tâncăbești
Spun din capul locului că, unde e, e! Valvis a avut dreptate. Într-adevăr nu prea arătaţi a „Rechin imobiliar”, aşa cum v-am categorisit în primul episod al anchetei despre abuzurile dv., în cazul Lacului Tâncăbeşti. E adevărat – şi vă înţeleg frustrarea – că nici atunci n-aţi deţinut exclusivitatea acestui titlu. Aţi împărţit-o la pachet cu Mioara Mantale. Ea s-a plasat ulterior în poziţia onorifică de „Consul de baltă”. Aşa o alintă pescarii locului, cu o simpatie aspră, vânătorească. Iar dv. aţi contestat acea nominalizare. Am pierdut, recunosc. Şi v-am reevaluat.
Avem niște dileme. Cum procedăm?
În primul rând, de ce „Astăzi, rechin funciar”?
Eu zic că, tot e de bine! Pentru că plecând de la statutul ăsta intermediar, mâine, aveţi deschise toate şansele urcării în top. Premiul cel mare? Trofeul de „Rechin Latifundiar”. Altă perspectivă, nu? Opinia publică va avea ocazia să admire, preţuiască şi să aclame următoarele dv. achiziţii de terenuri, aici prin preajma Bucureştiului, preferabil aproape de DN 1. Dar nu cu tranzacţii la liber, ciupite din „Anunţul telefonic”: „Cumpăr teren” – „Vând teren”. Nu, mersi! Asta o poate face un negustor amărât, după 4 ani de trafic cu blugi turceşti.
La dv. lucrurile trebuie să fie în continuare alese, rafinate, subtile, surprinzătoare.
Dilema 1, pe degete
Şi cum să se întâmple mişcarea asta fină, specială, de cazinou? Simplu! După reţeta pe care aţi patentat-o strălucit, până acum. Mai cumpăraţi o „Avicolă”, mai o fostă fermă de iepuri, altele – cum a fost cea de la Baloteşti sau aia de la Săftica, mai o parcelă de teren cu chichirez de ieşire la lac şi altele aidoma. Atenţie însă, că ele trebuie să fie decretate în agonie financiară, apoi „salvate” de la faliment. De cine? De cine, vă rog?
N-aud! Hai, curaj! Nimeni? Bine, răspunsul e inclus promoţiei: da, de nişte Valviși. Bonomi, deschişi, cu gropiţe, plini pân-afară de promisiuni.
Acum apare în schemă Merlin, cu bagheta magică. Trebuie să refolosiți „cheiţa de aur, fermecată”. Ce deschide ea?
Dilema 2, cu peștera
Cea cu comori. Cine e la magazie? Cine manevrează „marfa”? FPS, APAPS, mai nou AVAS sau ce-or mai fi. Acolo e cea mai sigură intrare. Apropo, vă spune ceva numele de Ovidiu Muşetescu? Nu-i nimic dacă a dispărut. Are mulți discipoli.
Apoi, nu uitaţi de marketingul imaginii de businessman! Musai să fie beton! Sunteti ditamai investitorul străin. Nu un speculant de tarlale. Multe speranţe ale românilor se vor agăţa de încrederea şi siguranţa dv. de statuie. (vezi foto, cu atenţie).
Chit că vă angajaţi sub semnătură că veţi face investiţii, că nu veţi da oameni afară, că nu vor dispărea activele „dizolvând, lichidând voluntar prin reorganizare judiciară sau falimentare a societăţii”, după cum zice la contract.
A, vă mai amintiţi, dle Valvis, de data de 19 martie, 2004, când aţi semnat cu APAPS pentru mizilicul ăla de la Baloteşti, angajându-vă să investiţi la termene, să achiziţionaţi echipamente şi utilaje pentru capacităţi noi de producţie şi alte bla-bla-uri plictisitoare, la urma urmei?
Dilema 3, cu butucii
E ca în comediile cu proşti. La început trebuia să plătiţi o sumă mică. De fason. Apoi, a urmat ceva efort artistic, intonaţii graseiate, aceleaşi zâmbete lungi, promisiuni şoptite. Şi cu „pe parola mea că nu va aiuresc”, spusă catifea, aţi câştigat un viitor sigur şi pe termen lung. În câteva zile, cumpărăturile alea construite în comunism au intrat „în conservare”. Aşa aţi spus. Acum sunt ruine, pe pământ de flori. Sigur conservare? Că eu păstrez cuvintele acelea, imprimate pe reportofon. Iar pentru datoriile rămase la bugetul public cine să vă deranjeze somnul lin, cu cotul stâng afară? Numai dimineţile, în oglindă, la gargara toaletei matinale, apare în sfârşit, imaginea! El e salvatorul elveţian al bugetului nostru naţional! După amiază e pe la televiziuni, indignat împotriva corupţiei generalizate şi a politicienilor noştri, meschini şi năuci. Urmează sfaturi “cu personalitate”, aruncate aiurea (adică stânga-dreapta), despre cum să-şi investească românii banii, nu?
Certitudinea 1: zona de protecţie, înapoi!
Revin la cazul Tâncăbești. Vă dau pontul salvator, dle Yannis! Fără glumă. Deocamdată, luaţi ceva de la Albert Einstein: „Un om deştept rezolvă problema, un om şi mai deştept o evită”. Puteţi repeta în tir susținut aforismul, înainte de mese.
Dacă tratamentul nu ajută, iată, atenţie, aflaţi „noutatea”: în toate legile noastre, de la Gheorghiu Dej încoace, în toate decretele, normativele, HG-urile şi gata cu pomelnicul, peste tot stă scris: „ZONA DE PROTECŢIE A LACURILOR”.
Maestre Valvis, vă concentraţi? Ea nu este a terenului, a ţăranilor cooperatori, a apropitarului, a comuniştilor sau a elveţianului! Nu este! Un profesor de drept, m-a avertizat că aria asta de „protecţie a lacului” nu pot eu s-o transform în zona de protecţie a proprietăţii mele! Indiferent ce-aş face! Ea a fost şi rămâne a lacului! Pe scurt, m-a rugat să-mi notez numele judecătorului unde am proces.
Oh, Elveţia!
Am aflat pe surse, că vi s-ar fi întâmplat un necaz juridic acolo, de curând. Dacă se confirmă, îmi pare sincer rău de ce-am auzit. Nu mi-a venit să cred. Şi ca să nu stau cu sufletul în furtună, am luat la rând listele cu colegi din presă, unii dintre ei prieteni, corespondenţi acreditaţi în Europa. Şansa mea: sunt doi, fugiţi încă de pe timpul dictaturii. Au cetăţenie elveţiană, unul e la Berna, altul la Geneva. Mi-au zis că îmi pot fi de folos. Unul dintre ei a spus că mă aşteaptă oricând la aeroportul Bern-Belp. Oricum, dacă aflu ceva, vă anunţ.
Apropo!
Despre chestia cu Avicola de la Tâncăbeşti şi Parcela 904, imediat. Avem multe lucruri interesante de vorbit. Din ce în ce mai multe. Pe zi ce trece.
(va urma)
