Periș. O frumoasă sărbătorire a unui veteran

Suta de ani pe care a depăşit-o în viaţă veteranul Gheorghe C. Gheorghe s-a petrecut sub un semn ciudat, hărăzit de ursitoare – focul. Destinul l-a aşezat pe acest om sub simbolul marilor confruntări istorice ale lumii şi ale ţării. S-a născut la 5 iulie 1914, în satul Cocioc. Aşezarea, azi parte a comunei Periş, era cât o sămânţă, în întinsul Câmpiei Române.

Timpul? “E focul în care ne ardem existenţa” – scria filozoful german Friedrich Nietzsche. Metafora din definiţie e mănuşă pentru soarta predestinată a caporalului veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, cu nume de două ori frumos: Gheorghe Gheorghe.

Periş, pe str. Sfântul Ştefan 

Casa de la nr. 7 avea porţile curţii larg deschise. Vineri, 3 iulie, la amiază, familia veteranului aştepta musafirii. Masa era acoperită cu o pânză imaculată. Două femei aranjau, la milimetru – pentru a câta oară? – paharele, vinul, băuturile răcoritoare şi farfuriile cu fructe, prăjituri, fursecuri.

Daruri şi flori pentru colecţionarul de trecut

Oaspeţi? Primarul Anghel Albu, care purta eşarfa cu tricolor, festivă. I-a dăruit sărbătoritului şampania aniversară şi un plic cu bani, din partea primăriei. „La peste un secol de viaţă, să ne trăieşti nea Gheorghe! Am venit, cu două zile înaintea tuturor, să te îndemnăm la viaţă lungă! Suntem mândri că eşti printre noi. La încă mulţi ani, lîngă cei 101 şi sănătate!”, i-a urat el.

Din partea M.Ap.N. – flori, cuvinte calde de recunoştinţă pentru faptele de arme ale veteranului şi asigurarea că indemnizaţiile pentru toţi purtătorii acestui titlu vor fi mărite. Mesageri? Eugen Macovei – şef de Stat Major la Centrul Judeţean Militar Ilfov, Sorina Saiuc, Aneta Anghel şi maistrul militar Vlad Surugiu. 

Semnele de foc ale caporalului 

În viaţa lui de peste un secol, pecetea de foc pusă de ursitoare nu l-a mistuit. Dimpotrivă. E‑adevărat că soarta l-a dus la un pas de moarte, în focurile războiului.

Unul s-a ivit în iarna lui 1941, în bătăliile din apropierea Moscovei. Altul – un an mai târziu, în încleştările de la Cotul Donului şi Stepa Calmucă. Atunci a coborât iadul pe pământ. 24 de ore i-a tocat focul artileriei ruseşti. 150.000 de ostaşi români s-au prăpădit în ofensiva Armatei Roşii. Gheorghe Gheorghe a scăpat ca prin minune.

Iar după război, ce meserie credeţi că a avut? Fochist de locomotivă. Şi când i-au slăbit puterile, a devenit fochistul unei centrale termice, la spitalul din Periş. 

Dar şi dragostea i-a aprins sufletul. Ştefania, o femeie foarte frumoasă, i-a devenit soţie.  S-a prăpădit în 1989. Era o rudă a Zenobiei Mureşan, viceprimarul de-acum, al comunei. Iubirea lui de azi, la 101 ani? E Dănuţ, strănepotul de numai 4 ani şi jumătate.

Vedeţi? Există focuri predestinate care nu distrug. Ci dau căldură vieţii şi o salvează. De peste un secol. La mulţi ani nea Gheorghe, veteranul nostru!