Ca în fiecare an, în ziua de 24 iunie, Sânzienele, zeițele Soarelui, ne vestesc o mare sărbătoare creștină. Este vorba despre Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a îndemnat lumea la pocăință și a pregătit-o pentru venirea lui Hristos și pentru viața veșnică ce ne-a fost dată.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 657, ediția print
Lăcașele de cult vor străluci, din nou, în lumina Divină, sâmbătă, pe 24 iunie, când vor cinsti, în chip deosebit, praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Hristos. Aproape din zorii zilei, credincioși de pretutindeni se vor uni cu preoții în rugăciune și-și vor deschide inimile spre a-l cinsti așa cum se cuvine pe cel “mai mare între cei născuți dintre femei”. Cu smerenie și aleasă bucurie, ca în fiecare an, cu mic cu mare, creștinii vor înălța rugăciuni la Ceruri. Pentru toate darurile primite de-a lungul vremii, aceștia vor aduce mulțumire și recunoștință Sfântului Ioan Botezătorul, omul care L-a Botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos în apa Iordanului, L-a descoperit omenirii ca fiind Fiul lui Dumnezeu, a propovăduit cuvântul Său și a îndemnat popoarele la pocăință. Și totuși, pentru a-nțelege mai bine importanța sărbătorii pentru noi, cei cu inimile creștine, vă invit într-o remarcabilă călătorie prin frumusețea sacră a Sânzienelor.
Minunea din familia blestemată…
Marea sărbătoare din ziua de 24 iunie are un temei biblic, evenimentul fiind consemnat de Luca în Evanghelia lui. Din scrierile bisericești aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu șase luni înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Ziua sa de naștere este atestată documentar încă din secolele IV-V. Ioan a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei care, deși erau oameni drepți, credincioși, nu au putut până la bătrânețe să aibă copii. O familie care era considerată blestemată de Dumnezeu fiindcă nu rodea. Ioan a venit pe lume în Cetatea Orini, nașterea lui fiind vestită părintelui său de către îngerul Gavriil. La aflarea veștii, tatăl său, Zaharia, care a nu a dat crezare acestui lucru, a rămas mut până când i-a pus numele fiului său.
… a adus omenirii cel mai mare Profet
Despre Sfântul Ioan Botezătorul se știe că s-a retras în pustiu și a trăit în nevoie până când a început să predice. Însuși Iisus Hristos l-a considerat ca fiind cel mai mare dintre profeți. Datorită cinstitei lui credințe și dragostei față de Dumnezeu, el este recunoscut și astăzi drept ”cel mai mare între cei născuți din femei”. La vremea ceea, când cuvântul său îndemna la pocăință, Ioan era recunoscut ca fiind și ”cel mai mic în Împărăția Cerurilor”. Această afirmație face referire la faptul că era, atunci, mai mic decât un înger.
Înaintemergătorul lui Hristos a sfârșit decapitat
După cum se știe, Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeți, denumit și Înaintemergătorul lui Hristos, a murit decapitat. Tragedia s-a petrecut pe vremea când era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus și l-a mustrat pe Irod pentru traiul nelegiuit cu soția fratelui său.