Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul judeţean Ilfov informează că, pe data de 15 mai 2014, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de sprijin pe suprafaţă, fără penalizări. Anul acesta, au fost depuse, până la data amintită, 3.033 de cereri pentru schema unică de plată pe suprafață (SAPS), care însumează 73.256,27 hectare. La nivelul centrelor locale, din Ilfov, ale APIA, situația se prezintă astfel:
● Centrul local Snagov – 518 cereri, însumând 2.809,82 hectare;
● Centrul local Dascălu – 536 cereri, însumând 2.714,30 hectare;
● Centrul local Brănești – 383 cereri, însumând 2.008,28 hectare;
● Centrul local Măgurele – 901 cereri, însumând 2.951,87 hectare;
● Centrul local Buftea – 502 cereri însumând 2.516,32 hectare;
● Centrul Județean – 193 cereri, însumând 60.255,68 hectare.
Până la 15 mai 2014, s-a înregistrat un procent de 98,37% comparativ cu numărul cererilor depuse anul trecut (3.083). În ceea ce privește suprafața, procentul este de 102,36% (71.564,05 ha, în 2013), ceea ce dovedește că a avut loc o comasare a terenurilor.
Fermierii care nu au depus încă solicitările de plată la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) riscă penalizări de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Data de 10 iunie este termenul limită până la care cererea mai este acceptată la APIA, iar suma pe care agricultorii urmează să o încaseze în acest an pentru fiecare hectar de teren este de 178 euro.
Fermierii care nu au depus, încă, cererile pentru SAPS sunt aşteptaţi, până pe 10 iunie 2014, la CJ APIA Ilfov, din strada Cernişoara nr. 92 A, sector 6, Bucureşti.
30 mai, data limită de depunere a cererilor pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) în zootehnie
Centrul Județean APIA Ifov reamintește crescătorilor de animale că mai pot depune cereri pentru ANT până la data de 30 mai 2014.
Ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT), în sectorul zootehnic, la speciile bovine şi ovine/caprine se acordă producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional, pentru următoarele scheme:
● Schema decuplată de producţie în sectorul lapte;
● Schema decuplată de producţie în sectorul carne;
● Schema decuplată de producţie în sectorul ovine/caprine.
Solicitanţii trebuie să depună cererea unică de plată, pentru toate exploataţiile deţinute cu cod atribuit de la ANSVSA, la centrul judeţean/local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pe a cărui rază teritorială se află exploataţia înregistrată, sau exploataţia cu cel mai mare număr de animale, însoţită de documente generale şi documente specifice fiecărei categorii de animale, în funcţie de schema aplicată.