Copilul tău împlineşte şase ani până la sfârşitul anului? Mergi să-l înscrii la şcoală! Ministerul Educaţiei a aprobat Metodologia şi calendarul înscrierii pentru anul şcolar care va începe la toamnă, iar unităţile de învăţământ fac înregistrări, de astăzi. Uite ce trebuie să ştii despre înscrierea copilului la clasa pregătitoare!
Învăţământul primar este obligatoriu în România. Acesta cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Pentru ca niciun copil să nu ajungă în imposibilitatea de a învăţa la o şcoală de stat, anual, numărul locurilor din unităţile de învăţământ este egal sau chiar mai mare decât numărul solicitanţilor. În vederea ocupării locurilor la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2017-2018, prima etapă a înscrierilor a început de astăzi şi se va desfăşura până la data de 16 martie. Copiii care n-au fost înscrişi până la această dată, vor putea fi înregistraţi oricând, în perioada 24-30 martie, atunci când se va organiza cea de-a doua etapă.
Copilul poate fi evaluat psihosomatic. În ce situaţie?
Părinţii care doresc să-şi înscrie copii, trebuie să se prezinte direct la secretariatele şcolilor sau grădiniţelor respective. Dacă te numeri printre ei, trebuie să te adresezi unităţii din zona ta, mai exact, cea la care este arondată locuinţa. Acolo vei fi consiliat şi informat cu privire la tot ceea ce implică înscrierea copilului la şcoală. Ţi se va spune tot ce trebuie să ştii despre evaluarea psihosomatică (în cazul în care micuţul împlineşte şase ani după data de 1 septembrie), despre actele necesare înregistrării şi chiar despre posibilitatea înscrierii copilului la altă şcoală decât cea la care este arondat.
Testarea se face cu specialiştii CJRAE
Reţine! Copilul care nu împlineşte şase ani până la începutul lunii septembrie va fi supus unei evaluări de dezvoltare psihosomatică pentru a se constata dacă are capacitatea de a parcurge cu bine anul şcolar. Evaluarea va fi realizată de către personalul de specialitate al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE). Dacă va fi necesar, evaluarea poate fi realizată şi de către medicul şcolar sau de către medicul de familie.
Ce acte trebuie să depui la secretariatul unităţii de învăţământ
- Cerere-tip de înscriere,
- Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; dacă voi părinţii divorţaţi trebuie să depui la înscriere şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului,
- Copie şi original al certificatului de naştere al copilului,
- Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (dacă este cazul),
- Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (la nevoie).
Atenţie! Cererea o poţi completa şi online însă, după completarea ei trebuie să mergi la unitatea de învăţământ pentru validarea ei.
Vrei să-l înscrii la altă şcoală? Va fi primit numai în limita locurilor disponibile
Dacă îţi înscrii copilul la şcoala sau grădiniţa de lângă casă, va fi acceptat sigur. Dar, dacă îţi doreşti să-l duci la altă unitate de învăţământ trebuie să ştii că va fi înregistrat numai dacă rămân locuri libere după înscrierea copiilor care au domiciliul arondat unităţii. Mai mult, se vor aplica nişte criterii generale de departajare.
Când să mergi să-l înscrii? Iată programul şcolii!
În fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-18.00 sau sâmbăta, între orele 09.00-13.00. Este posibil să te programeze chiar unitatea de învăţământ pentru prezentarea la înscriere. În perioada 22-23 martie, şcoala sau grădiniţa respectivă va afişa lista copiilor înregistraţi. Lista o vei găsi şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov, accesând http://www.isjilfov.ro/