Primarul Marian Oancea a cerut finanţare prin PNDL pentru noi unităţi de învăţământ moderne şi asfaltarea de noi străzi

Aproape 450 de copii vor primi burse de merit, de performanță, de studiu sau burse pentru ajutor social

Articolul a apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.352

06-07-page-001

Primarul comunei Snagov, Marian Oancea, și-a propus să finalizeze în acest an o serie de proiecte menite să îmbunătățească viața comunității pe care o reprezintă. Cu sprijinul bugetului aprobat de Consiliul local sau prin finanțări obținute în cadrul unor proiecte, cum este Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, edilul speră să construiască noi spații educaționale, să asfalteze drumuri, să aducă utilități și să finalizeze proiecte de apă și canal.

Educația a rămas prioritară pentru primarul Marian Oancea. Primarul din Snagov îi acordă o atenție specială, iar rezultatele încep să se vadă. Consiliul local al comunei Snagov a aprobat alocarea unor sume pentru copiii cu merite deosebite la învățământ, burse sociale și de merit. Este primul an când se acordă acești bani, iar elevii pot primi, astfel, începând cu semestrul al doilea al acestui an școlar, 38 de burse de performanță în cuantum de 150 de lei, 240 de burse de merit în cuantum de 150 de lei, 63 de burse de studiu de 100 de lei și 100 de burse pentru ajutor social în cuantum de 100 de lei.

„Noi muncim pentru bunăstarea comunei noastre și avem o serie de proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării. S-a schimbat puțin modul de depunere a proiectelor. A fost sesiune de proiecte pentru întreaga țară, iar termenul final de depunere a fost 15 martie a.c. Pe lista contractelor pentru care am solicitat Ministerului Dezvoltării finanțare avem prinse și două unități șco­lare, respectiv liceul din Snagov și școala din Ghermănești. Acesta este unul din motivele pentru care a întârziat finalizarea construcției școlii din Ghermănești. Până la roșu a fost construită pe baza unui contract cu Ministerul Educației. O vom termina  cu ajutorul Ministerului Dezvoltării”, ne a spus primarul.

Din momentul în care se semnează contractul de finanțare, încep procedurile de licitație. Primarul este optimist și speră că nu va dura foarte mult până la finalizarea tuturor procedurilor legale care să permită demararea lucrărilor de construcție, deoarece proiectul a fost foarte bine întocmit de arhitect. Edilul consideră că nu vor fi necesare prea multe clarificări și lucrările vor putea începe fără probleme.

În privința Liceului din Snagov, acesta ar trebui să devină, de fapt un campus preuniversitar, adre­sat unui număr de 1.126 de elevi din clasele IX – XII. Liceul va fi construit pe locul instituției similare vechi, de la care se păstrează doar fresca de la intrare. ”Vom lua statuia lui Antim Ivireanu din fața școlii și o vom aduce în fața Casei de Cultură, iar casa de cultură se va numi Casa de Cultură Antim Ivireanu”, a mai spus Marian Oancea. Liceul va avea sală de festivități, un cămin pentru 120 de persoane, unde va activa lotul național de canotaj.  Primarul ne-a dezvăluit, în premieră, că în fața căminului de elevi își propune să construiască un bazin de înot, semiolimpic, de 25 de metri, cu dublă întrebuințare. Astfel, în acel loc ar urma să să antreneze copiii înscriși la cursuri de înot, dar ar putea fi amenajat și ca ștrand comunal, acoperit, dar cu pereți detașabili.

Un alt proiect, avut în vedere pe linie de învă­țământ, are ca scop continuarea extinderii Școlii cu clasele I-VIII din Snagov, cu încă un nivel. Copiii acestei școli au învățat până acum într-un spațiu impropriu. Prima sa destinație a fost de unitate militară. Ulterior, clădirea a fost transformată într-o școală. Clasele au fost compartimentate să încapă toți copiii dar, acest lucru nu a fost suficient. Datorită unei structuri de re­­­­zistență foarte bune, expertiza tehnică a demonstrat că fundația poate să susțină un nou etaj. Și astfel, școala va putea avea trei cabinete tehnice și o bibliotecă. „Îmi doresc să ridic foarte mult nivelul în­vățământului din comuna Snagov, creând facilități. Mă preocupă să termin școala din Ghermănești, pentru care am cerut finanțare  de 1,7 milioane lei de la Ministerul Dezvoltării, la fel și liceul din Snagov, unde sunt necesare 23 milioane de lei ce vor veni din aceeași sursă. Extinderea școlii din Snagov se va face cu bani din bugetul local”, a declarat Marian Oancea.

Apa și canalul, o altă prioritate

Vorbind despre apă și calitatea acesteia, primarul Marian Oancea a dorit să sublinieze că rapoartele de analiză a apei potabile efectuate în ziua de 10 mai 2017 au ieșit foarte bune! Apa nu are o concentrație peste limita admisă la niciuna dintre compo­nente, ceea ce înseamnă că este potabilă și nu pune sub nicio formă în pericol sănătatea celor care o consumă.

”Rezultatele sunt foarte bune, buletinele de analiză dovedesc ca nu există probleme și ana­­lizele sunt comandate de primărie. Analizele noastre sunt făcute la Apa Nova. Voi face și o contraanaliză. Apa și Canalul ne preocupă foarte mult. Dorim să menționăm că apa și canalul reprezintă o prioritate maximă și trebuie să treacă în administrarea primăriei”, a atenționat primarul.

30 de km de străzi programate pentru lucrări de asfaltare și canalizare

La Ministerul Dezvoltării, primăria din Snagov a depus și proiecte ce au ca scop obținerea finanțării vizând asfaltarea a 8 kilometri de străzi și lucrări de canalizare pe o lungime de 4 kilometri.  Este vorba despre asfaltare pe străzile: Zorelelor, Plopilor, Panseluțelor, Florilor, Plevnei, Alexandru Ioan Cuza și Vaslui. Lucrări de canalizare vor fi făcute pe străzile Vaslui, Plevnei, Plopilor, iar pentru ape pluviale, pe strada Zorelelor. Consiliul local a aprobat efectuarea studiilor de fezabilitate pentru alți 22 de kilometri pentru care se dorește obținerea finanțării tot prin PNDL. Dacă lucrurile merg bine, proiectul ar putea fi finalizat anul viitor.

De asemenea, primăria vrea să se ocupe de zona Vlăsia, o zonă de proprietari unde trebuie înființate străzi. Într-o primă fază, acestea trebuie pietruite, pentru ca mai apoi să poată fi aduse utilități.

Două linii RATB

Și dacă tot  vorbim despre străzi și modernizarea infrastructurii, primarul ne-a anunțat că, în timpul cel mai scurt, vor  circula două linii RATB care vor facilita transportul între București și comuna Snagov. Este vorba despre linia 443, până la Moara Micșunești și linia 444 până la Gruiu. Pentru a-i proteja pe cei care plătesc față de cei care nu plătesc biletul de transport cu RATB, vor fi montați turnicheți la accesul în mașini, astfel că nu vor avea acces decât cei care vor avea bilet.

Ne pregătim de petrecere

Timp de trei zile, pe 26, 27 și 28 mai, Primăria și Consiliul local al Comunei Snagov vă invită la Zilele Snagovului, 609 ani de la atestare. Prima zi este dedicată copiilor. Elevii din comună au pregătit un program artistic pentru data de 26 mai, începând cu ora 16.00. Practic, copiii își vor putea sărbători ziua în avans. Primarul a ținut cont de faptul că ziua de 1 iunie a fost declarată zi liberă și a mutat petrecerea pentru copii vineri, pe 26 mai, incluzând și o piesă de teatru, dansuri sau demonstrații de karate. Pe 27 și 28 mai, toți cei care vor ajunge în Snagov vor avea parte de un maraton de muzică populară și ușoară oferit de artiști precum, Elena Merișoreanu, Mioara Velicu, Georgiana Lăpădat, Asu & Bobi, Nineka, DJ Rino și Silvia, Francisca, Marian Hagiu, Rodica și Valerian Grigore, Pardalian, Evelina Constantin, Trupa Delice, Claudia Ghițulescu, Vasile Vădan, Taraful Valentin Albeșteanu. În program este inclus și un concurs de skandenberg cu Radu și Roxana Valahu. Sărbătoarea se va încheia cu un foc de artificii.

Ziua Școlii „I.C. Băicoianu”, din Tâncăbești

Pe 19 mai, ca în fiecare an, în apropierea zilei Sf. Constantin și Elena, la Școala „I. C. Băicoianu” din Tâncăbești s-a serbat Ziua Școlii. Cu acest prilej, preotul paroh Dinu, o resursă extraordinară a comunității, a ținut o slujbă pentru comemorarea celor care au ridicat școala, biserica și dispensarul din localitate. Preotul le-a povestit copiilor despre Constantin Băicoianu, cel care a construit școala în urmă cu 90 de ani,  clădire proiectată chiar de același arhitect, Petre Antonescu, care a realizat Arcul de Triumf din București.
Cadrele didactice au pregătit o serbare în cinstea acestei zile, la care au participat toți copiii școlii.

Nu întâmplător, sărbătoarea a fost programată în ultima zi a săptămânii în care s-a derulat „Școala Altfel”. Părinții s-au implicat foarte mult, pentru evenimentul din această zi. Au venit cu prăjituri, sucuri și colivă pentru slujba de pomenire a ctitorului Constantin Băicoianu.