Prima casă modulară inteligentă de tip Smart Home a fost lansată miercuri, 5 iulie, printr-o colaborare între Telekom și Vivid. Dotată cu o soluție completă Smart Home, casa oferă un ecosistem complet pentru monitorizarea și controlul inclusiv de la distanță al locuinței, precum și servicii de Internet TV și conectivitate.
Potrivit dezvoltatorului imobiliar Vivid, prețul unui astfel de sistem pornește de la câteva sute de euro și ajunge până la câteva mii de euro. Petronius Petrescu, reprezentantul companiei amintite, a precizat, cu ocazia lansării proiectului, că aceste tipuri de case sunt izolate atât fonic cât și termic, dar pot îndeplini nevoile oamenilor în funcție de vârsta acestora. „Aceste case cresc odată cu dumneavoastră!”, a subliniat Petrescu.
Se pot adăuga oricând spații suplimentare
„Sunt spații care pot fi upgradate, este prima oară când se oferă astfel de soluții. Imaginați-vă că aveți o casă care crește odată cu dumneavoastră, odată cu nevoile dumneavoastră. Răspunde nevoilor la 20 de ani, 30, alte nevoi, 50-60 de ani, alte nevoi. Conceptul de modularitate presupune posibilitatea de a extinde această locuință, se pot conecta alte module la spațiul deja existent, fără a avea un deranj deosebit în a face acest lucru”, a declarat Petronius Petrescu. De asemenea, acesta a precizat că un astfel de sistem integrat — Smart Home — costă până la aproximativ 5.000 de euro, iar în interiorul casei există circa 60 de senzori care au peste 25 de soluții, printre care controlul luminii, sistem de alarmă în caz de inundație, fum sau efracție, precum și control asupra televizorului și altor dispozitive din casă, iar în ceea ce privește securitatea casei, soluțiile dezvoltate au un grad mare de protecție.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.359