Carnea de pui ramane in topul preferintelor romanilor, 7 din 10 romani sustinand ca o utilizeaza pentru pregatirea meselor de mai multe ori pe saptamana. Totodata, 95% dintre persoanele care gatesc cel putin saptamanal consuma acest tip de carne, arata un studiu realizat de producătorul de carne de pui Transavia.
Hypermarketurile si supermarketurile raman cele mai frecventate locuri de unde romanii aleg sa cumpere carnea de pui (77%), in timp ce magazinele fizice specializate (49%) si magazinele alimentare obisnuite (46%) sunt preferate de un numar mult mai mic de persoane.
De asemenea, 94% dintre romani prefera sa cumpere carne proaspata refrigerata in detrimentul celei congelate pentru care a optat un procent de doar 27%, format in special din tineri cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani.
Motivand alegerea frecventa a carnii de pui in alimentatia lor, romanii sustin ca aceasta este un aliment care se gateste usor (71%), are gust bun ( 62%) si este o carne slaba, cu putine calorii (57%). Cei mai multi dintre romani asociaza acest tip de carne cu aportul caloric scazut, continutul mic de grasimi si viata sanatoasa. Consumatorii ocazionali percep carnea de pui ca fiind bogata in vitamine.
Tipurile de carne de pui utilizate cel mai des in bucatariile romanilor sunt pieptul de pui (82%), pulpele superioare de pui (77%) si pulpele inferioare de pui (72%), insa si alte categorii precum ficateii, aripioarele si pipotele sunt pe placul acestora. Modalitatea prin care acestia prefera sa le gateasca frecvent sunt la cuptor (81%), in mancare (75%) si la gratar (68%).
Romanii sunt deschisi si catre bucatariile internationale, iar cea mai apreciata este bucataria italiana (68%), urmata de cea greceasca (37%) si cea frantuzeasca (36%).
Studiul a fost efectuat in parteneriat cu compania de cercetare de piata iSense Solutions pe un esantion de 520 de persoane, barbati si femei cu varste de peste 18 ani, din mediul urban, care obisnuiesc sa gateasca cel putin o data pe saptamana. Datele studiului releva tendintele actuale de consum pentru carnea de pasare si o perspectiva a evolutiei pietei.