Copii, profesori și invitaţi speciali au sărbătorit sâmbătă, 12 august, la Centrul Cultural Buftea, un an de existență a proiectului educațional “Laborator vocațional”, inițiat și implementat de Fundaţia Ciprian Marica.
Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 364
Realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Buftea, proiectul pilot a oferit șansa unui număr de 900 de copii, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, să urmeze gratuit, pe parcursul unui an, cursuri de actorie, canto, vorbit în public, scriere creativă, matematică, informatică, desen și pictură. Spectacolul de sâmbătă a debutat cu melodia “When you belive”, cântată de absolvenţii secţiei de canto al celui de-al treilea modul al “Laboratorului Vocaţional”. Mesajul celor mici a fost cât se poate de puternic: “Orice este posibil, trebuie doar să crezi!”. Și dacă până în acest moment cursanţii Fundaţiei Ciprian Marica au avut ocazia să se exprime pe scenă doar artistic, la ultimul eveniment copiii au ţinut să îi mulţumească lui Marica în cadrul unui filmuleţ realizat ca o surpriză pentru fondator. Mesajul tuturor pentru fostul atacant a fost ca acesta să continue proiectul care le-a dat ocazia să se descopere, să devină mai puternici, mai siguri pe ei, să-și facă prieteni, să înveţe ce înseamnă munca de echipă și “să mergi mai departe orice ar fi!”.
“Fii pe cont propriu!”, un nou proiect
Ciprian Marica le-a transmis cursanţilor că va relua în București acest proiect, dând și altor elevi posibilitatea de a-și descoperi vocaţia și a evolua. Fondatorul le-a promis copiilor că se vor revedea în scurt timp, anunţând în premieră cel mai recent proiect al fundaţiei. “Mă bucur că sunteţi alături de mine astăzi, pentru că am și eu o surpriză pentru voi. Împreună cu colegii mei lansez oficial proiectul “Fii pe cont propriu!”. Îmi doresc să aveţi șansa să aflaţi de la diferite personalităţi ce presupune fiecare domeniu de activitate și cum poţi avea succes urmând exemplul celor consacraţi. Sunt de părere că aveţi nevoie și de exemple pozitive pentru a reuși”, le-a spus Ciprian Marica, copiilor.
“Cu un an în urmă, domnișoara Artemis Boldea (n.r. – director general al Fundaţia Ciprian Marica) ne prezenta optimist și entuziast proiectul „Laboratorul Vocațional“. Ne am raliat entuziasmului și bine am făcut. În scurt timp elevii școlii noastre participau la cursurile dorite – cu bucurie și multă curiozitate. Și-au descoperit pasiuni, au muncit si s-au distrat împreună, au făcut din vacanțe și weekend-uri, care puteau fi anoste, timp câștigat pentru cunoașterea de sine, pentru dezvoltarea proprie. Toate alături de profesori extraordinari. A fost unul dintre cele mai interesante și benefice parteneriate în care a fost a antrenată școala, iar cursurile gratuite au deschis porțile visului, ale afirmării și pentru copiii din familii care nu și-ar fi permis financiar ore de canto, de actorie sau de informatică”, a declarat Aritinica Rudeanu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Buftea.
La rândul său, Andreea Ibacka, prezentă la eveniment în calitate de invitat special, le-a povestit celor mici cum s-a lansat în cariera sa, în urmă cu aproximativ 10 ani, chiar în orașul lor natal – Buftea. I-a încurajat pe copii să continue studiile, spunându-le că doar prin educaţie și muncă poţi avea succes, indiferent de domeniul în care te hotărăști să activezi.
Mesaje puternice
Spectacolul a continuat cu discursuri puternice pe subiecte sensibile precum cerșetorie, sindromul Down, comerţul cu arme, animalele de la circ sau legate de “jocul” Balena Albastră, care a reușit să facă atât de multe victime printre adolescenţi. Apoi, piesa de teatru “Inima Pădurii” a transmis un mesaj de iubire, toleranţă și cooperare, ridicând problema a ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Spectacolul s-a încheiat cu absolvenţii secţiei de canto care au impresionat prin talent, voce, costume și coregrafie, după care toți cei prezenți în sală au admirat, pe holurile Centrului Cultural Buftea, expoziţia de desen și pictură realizată cu multă grijă de cei mai mici cursanţi ai fundaţiei.
Despre Fundaţie
Fundaţia Ciprian Marica este o organizaţie non-profit înfiinţată pe 23 noiembrie 2012. Misiunea ei constă în descoperirea, îndrumarea, formarea și promovarea tinerilor cu talent și aptitudini în domeniile artistic, sportiv, educaţional, prin organizarea de acţiuni și manifestări sportive, culturale și educaţionale. Fundaţia acţionează pe trei planuri: programe pentru bursieri, programe comunitare și construirea pas cu pas a unei școli vocaţionale, acesta fiind obiectivul pe termen mediu.