Directorul executiv al APIA Brașov, Dorel Stânea, a explicat, într-un interviu acordat pentru www.impactfagaras.ro, cum ajung oierii care dețin doar 65 de animale să încaseze, pe 10 hectare de pășune, suma de 4.500 de euro drept subvenție de la agenția de plăți.

„(…) Pe terenurile publice este obligatoriu să ai încărcătură de animale la hectar ca să poată să îți dea primăria pășunea. Deci sunt subvenții prevăzute. Iar crescătorii de ovine care dețin 65 de oi spre exemplu pot să dețină și 10 hectare de pășune. Deci cu 10 hectare de pășune și 65 de oi își asigură masă, iar în privința subvențiilor, dacă primește schemele de bază plus agromediu, poate ajunge la hectar undeva la 450 de euro. Dacă înmulțim cu 10 hectare, rezultă 4.500 de euro”, a arătat directorul APIA Brașov.

Plăți de peste 875 de milioane de euro, pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, până în prezent, plăți în sumă de 875,25 milioane de euro, pentru un număr de 727.214 de fermieri care au depus cereri unice de plată, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Potrivit sursei citate, 604,73 milioane de euro au fost autorizate la plată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 270,52 milioane de euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la bugetul de stat.

De asemenea, APIA precizează că, în perioada 16 octombrie 2016 — 6 noiembrie 2017, a autorizat la plată suma de 2,765 miliarde de euro, din care 2,488 miliarde de euro în Campania 2016 din ­FEGA (Fondul European de Garantare Agricola), FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala) plus cofinanțare de la BN1 (Bugetul Național) și BN (Bugetul Național), respectiv 276,83 milioane de euro ca măsuri de piață și comerț exterior, ajutoare de stat și alte reglări de plăți efectuate pentru campaniile precedente.

Cum se va efectua plata avansului din subvenții pentru crescătorii de animale

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat, pentru agointeligența.ro, cum se va efectua plata avansului din subvenții pentru crescătorii de animale. El a precizat că avansul îl vor primi crescătorii care nu au avut cerere unică pe teren. Daea a mai adăugat că, în acest caz, fermierii nu pot primi două avansuri, și pentru teren și pentru animale. „Pe data de 16 noiembrie, vor intra la plată, noi știm exact, aproximativ 1.600 de fermieri, care nu au avut cerere pentru teren, urmând ca ceilalți, diferența, să intre cu data de 1 decembrie.

Ministrul Agriculturii a explicat și care sunt motivele pentru care crescătorii de animale, mai exact cei de bovine lapte/carne și cei de bivolițe nu au intrat la plată începând cu 16 noiembrie.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.377