După opt meciuri la cârma Concordiei, „Comisarul” Ioan Moldovan are un bilanț nul. După ce ne uimise cu patru victorii consecutive, la început, iată că au urmat patru înfrângeri, „pe muche de cuțit”. „Vulturii” nu se mai regăsesc, deși nu se poate spune că joacă prost, dar greșelile individuale pecetluiesc, uneori, înfrângeri nemeritate.
Așa s-a întâmplat și în ultima etapă, în meciul de pe teren propriu cu Astra Giurgiu. Deși au deschis scorul în primele 15 minute, prin Batin, ajuns la al 9-lea său gol din actualul sezon, după o lovitură de la 11 metri, ilfovenii nu au reușit să țină de rezultat.
Manasse și Bălgrădean, „groparii” Concordiei
Concordia a menținut ritmul bun de joc până la finalul primei reprize, când Astra a restabilit eglitatea prin Nyuaidzi. Atacantul francez a profitat de nesiguranța lui Bălgrădean, care a respins mai întâi greșit o minge, iar apoi nu a reușit să rețină din fața marcatorului Astrei.
Ion Moldovan l-a introdus în startul reprizei secunde pe Manasse, care a gafat, la mai puțin de 10 minute de la reluarea jocului, când giurgiuvenii au preluat conducerea grație unei lovituri de la 11 metri. Fără a fi presat de niciun adversar, Manasse a vrut să-i paseze lui Bălgrădean cu capul, însă a lovit defectuos și mult prea încet balonul, astfel că acesta a fost interceptat de Nyuaidzi înainte să ajungă în brațele portarului Concordiei. Goalkeeperul gazdelor nu a mai putut evita contactul cu atacantul Astrei și l-a busculat, astfel că arbitrul Kovacs a indicat punctul cu var. Decarul Alex Ioniță a marcat și Astra a trecut în avantaj. Giurgiuvenii nu s-au putut bucura pe deplin de victoria repurtată în deplasare, din cauza faptului că Serge Nyuaidzi (26 de ani), a ajuns la spital după meci, pentru că scuipa sânge.
În minutul 57, Concordia a rămas în 10 oameni
Șansele Concordiei de a obține măcar un punct s-au redus drastic în minutul 57, când Fota a fost eliminat, după ce a primit al doilea galben, pentru o tragere de tricou. Astra se putea impune chiar și mai clar, dacă Abang nu își trecea în cont ratarea meciului.
S-a terminat 2-1 și Astra a obținut primul succes în deplasare, în Liga 1, după două luni. Astra rămâne pe locul 6 în Liga 1 și are un avans de patru puncte față de Dinamo, principala urmăritoare. Chiajna este la a patra înfrângere consecutivă din campionat și rămâne pe locul 11.
După meci, Alex Ioniță, cel care a dus victoria Astrei, a declarat că echipa avea nevoie de victorie, pentru a rămâne în play-off.
„Aveam nevoie de aceste trei puncte. Nu mai câştigasem de şapte etape. Ţinta noastră e să prindem play-off-ul, iar în seara asta era un meci decisiv. Nu am făcut un joc strălucit. Sperăm să luăm puncte şi cu Steaua. Dacă i-a învins Iaşi, de ce să nu putem să o facem şi noi? Sunt meciuri speciale pentru mine, cele cu Steaua. Mă voi gândi la rapidiştii de acasă atunci când vom juca acel meci şi voi încerca să îi înving şi pentru ei. Ştiu ce satisfacţie au când se întâmplă asta”, a spus fotbalistul Astrei, la TelekomSport.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.378