Neplata către buget, cu intenţie, a impozitelor și contribuţiilor supuse regimului de reţinere, sau încasare și plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală și pedepsită cu închisoare de la un an la șase ani, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.
„Constituie infracţiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea și neplata ori, după caz, încasarea și neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor și contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor și contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune și atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri”, se precizează proiectul de act normativ.
Treizeci și două de impozite, sub incidența actului normativ
Un număr de 32 de impozite și contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ, printre care se află impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi și dividende, impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor.
Potrivit notei de fundamentare, ordonanţa are în vedere creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajaţi.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.382