Violențele din noaptea de Anul Nou, din Germania
Poliţia din Köln a indicat că numărul plângerilor legate de violenţele din noaptea Anului Nou au ajuns la 516, dintre care 40% sunt pentru agresiune sexuală. Emoţia este încă vie în Germania, după ce sute de femei au fost agresate sexual în noaptea de Revelion. Poliţia germană a anunţat că, în urma violenţelor în serie, 119 persoane sunt suspecte, majoritatea fiind refugiaţi.
Sâmbătă, 9 ianuarie, poliţia a arestat un marocan de 19 ani suspectat de furt de telefoane mobile, în noaptea de Revelion, în piaţa centrală a oraşului Köln. Poliţia din Köln, al cărui şef a fost destituit pe 8 ianuarie din cauza comunicării tardive şi limitate din timpul evenimentelor, a anunţat că persoanele pe care le anchetează sunt “originare, în mare parte din ţările Africii de Nord şi o mare parte, dintre cei care au cerut azil se aflau ilegal în Germania”. Totuşi, notează presa internaţională, această precizare nu a fost reluată în comunicatul poliţiei de duminică, 10 ianuarie.
Dar, oraşul Köln nu este singurul care a fost supus unui val de violenţe. La Hamburg, au fost depuse 133 de plângeri, în special pentru agresiune sexuală. Poliţia oraşului a comunicat faptul că profilurile persoanelor descrise de către reclamanţi sunt diverse. Iar în acest context, criticile în privinţa politicilor de primire a emigranților s-au înteţit, pentru că Germania a primit în 2015 mai mult de un milion de persoane care au cerut azil.
Angela Merkel vrea înăsprirea politicii migratorii
Cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat o înăsprire clară a regulilor de expulzare a celor care solicită azil şi sunt condamnaţi de justiţia germană.
Poziţia Cancelarului german şi a partidului său Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a fost exprimată pe 9 ianuarie, în contextul violenţelor fizice şi a furturilor care s-au produs la Köln, în seara zilei de 31 decembrie 2015.
“Dacă refugiaţii au comis delicte, aceasta trebuie să aibă consecinţe”, a declarat Angela Merkel. Deocamdată, legea germană privind expulzarea specifică faptul că o persoană care solicită azil nu poate fi expulzată decât după ce a fost condamnată la cel puţin trei ani închisoare, viaţa şi sănătatea sa trebuind să nu fie puse în pericol în ţara de origine.
Reuniţi în oraşul Mainz, membrii partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) au cerut ca pierderea dreptului de azil în Germania să se producă sistematic, în cazul unui delict.
“Oraşul Köln s-a schimbat, oamenilor le este frică”, a spus Volker Bouffer, vicepreşedintele CDU. “Perspectivele de şedere pentru refugiaţii marocani şi algerieni sunt mai puțin sigure decât cele pentru sirieni şi irakieni”, a precizat doamna Cancelar.
Anunţul Angelei Merkel a fost făcut în contextul unei manifestaţii organizate de mişcarea islamofobă Pediga, pentru a denunţa politica migratorie a Cancelarului german.
Postul de televiziune Deutsche Welle a difuzat reportaje de la manifestaţia Pegida de sâmbătă, 9 ianuarie şi, mai ales, a consemnat reacţiile germanilor care încă sunt şocaţi de evenimentele din noaptea de Revelion. “Nu spun că toţi străinii trebuie expulzaţi, dar, da, cred că criminalii trebuie”, a spus o participantă care nu a vrut să-şi decline identitatea. O alta, Petra Stahl, a explicat ziariștilor germani că se îndoieşte că “Germania este capabilă să gestioneze problemele pe care le aduc cu ei refugiaţii. Aceasta nu poate să continue, Merkel trebuie să demisioneze”.