Sensibili la suferințele oamenilor care duc o viață plină de lipsuri și trăiesc în condiții greu de imaginat, voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) se implică tot mai mult în educația copiilor și susținerea familiilor nevoiașe din Ilfov. Încărcați cu pachete cu fructe, dulciuri și alimente de bază, voluntarii coordonați de Dănuț Prună au revenit, în urmă cu doar câteva zile, la sărmanii din comuna Nuci a căror viață este un șir prelung de renunțări.

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 385, ediția print

Familii cu mulți copii, cu probleme de sănătate, vârstnici cu fața brăzdată de greutăți și fără ajutor, din satele Nuci, Sudiți și Merii Petchi, au primit de la voluntarii Catedralei Naționale, ulei, zahăr, orez, fructe și preparate din carne. Părintele ­Gheorghe Popescu, de la Parohiile Nuci și Balta Neagră, părintele Cristian Ținpău, parohul din Merii Petchii și părintele Dan Marian Ștefan, de la Parohia Sudiți, care cunosc cel mai bine necazurile acestor oameni și încearcă ­să-i aducă pe calea mântuirii, au ajutat echipa de voluntari să ajungă la ei, cu povețe folositoare sufletului și bunătăți d-ale gurii.

Au adus bucurie în sufletele oamenilor necăjiți  

În total, câteva zeci de familii au acum, la început de an, ce pune pe masă în zilele în care ninsorile nu vor mai conteni și le va fi greu să îndure gerul năpraznic. „Iată că am revenit în Parohia Nuci, după cum am promis. Dacă venim o singură dată, e doar bucuria de moment, iar în scurt timp ei se confruntă cu aceleași probleme. De aceea, revenim cel puțin la câteva luni în această comunitate pentru a aduce puțină bucurie în sufletele lor și, în special, copiilor de aici, pentru că trebuie să îi sprijinim să aibă o continuitate la școală, să nu abandoneze școala, pentru că numai cu niște copii care învață, studiază, această comunitate se poate ridica. Nu neapărat pentru a învăța și a pleca din comunitate, ci pentru a ridica, a dezvolta aceste comunități care sunt într-un mic declin“, a spus Dănuț Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, citat de site-ul ziare.com.

„Trăim doar din alocația copiilor“

„Cu mare bucurie am primit vizita voluntarilor. Trăim din alocația copiilor și din ajutor social. Atât. Avem doi copii de liceu pe care nu am putut să îi ținem din cauză financiară. Băiatul a trebuit să se angajeze să muncească, fata nu am putut să o angajez că e minoră. E greu. Soțul nu a putut munci din cauza problemelor de sănătate avute înainte. Încercăm să ținem și noi cât de cât un pic de ordine, că mi se pare normal, chiar dacă sunt totuși nouă copii. Dacă suntem de la țară, nu înseamnă că nu facem curat, nu dăm cu o mătură. Curățenia contează foarte mult pentru copii, pentru noi“, a mărturisit mama a nouă  copilași, una dintre beneficiarele acțiunii filantropice a voluntarilor, conform aceleiași surse.

Părintele Gheorghe Popescu de la Parohiile Nuci și Balta Neagră: „Ați ajuns în mijlocul nostru cu daruri multe și consistente. Vă mulțumim că ne aveți în grijă!”

„Vizita voluntarilor este o mare bucurie, a fost și pentru noi o surpriză. Nici nu au trecut multe săptămâni și, așa cum ați promis, ați ajuns în mijlocul nostru cu daruri foarte multe și consistente, constând în alimente, fructe, produse din carne, dulciuri și alte produse pe care dumneavoastră cu generozitate le oferiți credincioșilor noștri din Parohia Nuci și Parohia Balta Neagră. Vă mulțumim și pe această cale, pentru că se pare că suntem niște răsfățați ai dumneavoastră, pentru că tot timpul ne aveți în vedere și ne aveți în grijă, mai ales că la noi sunt foarte mulți oameni cu posibilități financiare reduse, mulți asistați, parte din ei cu mulți copii și care se bucură când cineva le întinde o mână și îi ajută, fie ea cât de mică. Dar astăzi, bucuria a fost imensă! Vă mulțumim încă o dată și Doamne Ajută! Lucrarea trebuie să continue pentru că dacă nu are continuitate… E adevărat că pe moment bucuria este de scurtă durată, dar fiind constantă, altfel văd și ei, se dezvoltă mai bine, se apropie mai mult de biserică, sunt mai aproape de Dumnezeu. Ei știu că cineva îi iubește, în special, biserica și cei care lucrează lângă biserică, cum sunt voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Ne bucurăm încă o dată și spun pe această cale că mulțumesc tuturor celor care se implică și celor care vă sprijină să faceți aceste activități frumoase, activități pe care noi le apreciem și ne rugăm pentru dânșii și îi pomenim în rugăciunile noastre“, a spus părintele Gheorghe Popescu de la Parohiile Nuci și Balta Neagră, potrivit siteului ­ziarele.com