Adrian Ghiță, primarul comunei Domnești, este unul dintre cei mai tineri edili din Ilfov. Dar, în ciuda tinereții sale, el a dat dovadă, în primul an și jumătate de mandat, că este un om al faptelor și un bun gospodar. Stau mărturie proiectele finalizate în această perioadă, dar și cele de viitor. Pentru că, așa cum ne-a mărturisit, dorește să schimbe total înfățișarea comunei pe care o gospodărește.
Articol apărut în nr. 389 al Jurnalului de Ilfov, ediția print
Începutul de an a fost un prilej de bilanț pentru Adrian Ghiță. Împreună cu Jurnalul de Ilfov, el a trecut în revistă realizările din anul precedent și ne-a dezvăluit planurile de viitor. Iar primarul Domneștiului este o permanentă surpriză, pentru că puțini s-ar fi așteptat ca, la vârsta lui, să facă față îndatoririlor de primar, într-o așezare atât de „grea” cum este Domneștiul.
O grădiniță de top, din Ilfov
Dintre proiectele finalizate în 2017, Adrian Ghiță se mândrește cu noua grădiniță, una dintre cele mai mari și mai moderne din județ. Deși proiectul a demarat mai demult, el are meritul că a reușit să-l ducă, cu brio, la bun sfârșit. Acum, la grădinița din Domnești există 3 grupe cu program normal (cu 89 de copii) și patru grupe cu program prelungit, cu un efectiv de 104 copii. Condițiile sunt excelente, părinții plătesc doar mâncarea copiilor, 15 lei pe zi, adică în jur de 300 de lei pe lună. Despre clădirile celorlalte două grădinițe vechi, primarul spune că acestea vor fi demolate. În locul fostei Grădinițe nr. 2 se va construi o creșă, iar în locul Grădiniței nr. 3 (fosta școală Boțu) se va ridica un afterschool.
„Am finalizat deja memoriul către Inspectoratul Școlar Ilfov care va fi transmis Ministerului Educației, pentru a primi avizele necesare demarării acestor două proiecte. Cele două noi investiții vor fi finanțate din bugetul local și printr-o asociere cu Consiliul județean Ilfov”, ne-a precizat primarul Adrian Ghiță.
Modernizarea sistemului rutier continuă și în 2018
Anul trecut, ne-a informat Adrian Ghiță, au fost asfaltate și modernizate o serie de străzi din Domnești, cum ar fi Intrarea Gării, str. George Coșbuc și Ciutaci. Tot în 2017, pe 13 decembrie, a fost încheiat contractul de prestări servicii pentru modernizarea sistemului rutier, care va cuprinde un pachet 7 de străzi (Șos. Curtea Domnească, Caragea Vodă, Transilvaniei, Argeșului, Primăverii și Intr. Făgetului) și care presupune asfaltare, amenajarea de trotuare, șanțuri pentru apele pluviale și podețe de acces în proprietăți. „Lungimea totală a lucrărilor este de 6.440 m, suprafața carosabilă este de 38.680 mp, iar suprafața trotuarelor este de 6.360 mp. Termenul de execuție este de opt luni”, ne-a precizat primarul, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Totodată, pe 23 ianuarie 2018, a fost semnat un alt contract de modernizare a sistemului rutier pentru alte 7 străzi – Ciocârliei, Radului, Crenguței, Frumoasă, Intr. Frumoasă, Mimozei și Fortului – cu o lungime totală de 3.774 m. „De asemenea, sunt în măsură să-i informez pe concetățenii mei că am reușit să demarăm procedurile pentru strada Ciutaci, în speță pentru cele două tronsoane rămase nereabilitate: tronsonul care se întinde între Șoseaua Alexandru Ioan Cuza și strada Occidentului și tronsonul strada Occidentului – strada Foișorului. În curând vom semna contractul și pentru aceste lucrări” ne-a spus Adrian Ghiță.
Satul Țegheș se va schimba în totalitate
Este declarația lui Adrian Ghiță. El spune că, anul acesta, se vor face investiții considerabile în infrastructura așezării, care intrase, oarecum, într-un con de umbră. „La Țegheș vom investi cei mai mulți bani, la nivelul comunei. Avem în vedere, în primul rând, modernizarea sistemului rutier, în al doilea rând – parcul și în al treilea rând, am început, încă de săptămâna trecută, să modernizăm iluminatul public. Deocamdată, pe străzile principale, dar vom începe și pe străzile laterale. Acum suntem într-o licitație pentru extindere de iluminat public pe încă 23 de străzi din comuna Domnești, pe care, în prezent, nu există rețea de iluminat. Pentru 8 dintre aceste străzi am obținut finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL – n.r.), în valoare de peste 579.567 de lei. Și, pentru că tot vorbim de PNDL, am obținut finanțare în cadrul acestui program și pentru construirea unui dispensar în Domnești (852.483 lei). Vorbim, așadar, de două premiere, pentru că, până acum, comuna noastră nu a mai beneficiat de astfel de fonduri. Apoi, tot în satul Țegheș vom amenaja și asfalta bucla de întoarcere a autobuzelor RATB. Și dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta vom schimba din temelie fața comunei. Vom interveni pe toate palierele de infrastructură – utilități, extinderi ale rețelei de gaze, de rețele de joasă tensiune, modernizarea sistemului rutier, cămin cultural și clădire de birouri – fosta poștă”, a afirmat primarul. De altfel, în întreaga comună au fost montate deja lămpi LED la peste 450 de stâlpi de iluminat public, anul trecut și la începutul lui 2018.
Într-adevăr, lucrurile sunt pe cale să se îndrepte pe un făgaș bun, pentru că, pe 12 decembrie 2017, a fost semnat contractul care privește parcul ce va fi amenajat vizavi de biserica din Țegheș. „Este o premieră, pentru că Țegheșul nu a avut niciodată un parc, acesta va fi primul”, ne-a precizat Adrian Ghiță. Amenajarea parcului se va realiza, în satul Țegheș, pe o suprafață de 2.000 mp. În acest scop, se vor executa lucrări de împrejmuire, alei, spații verzi, trei locuri de joacă specifice diverselor grupe de vârstă, de plantare arbori și plante floricole și amplasarea de mobilier urban: 60 de bănci și 15 foișoare.
Unirea românilor continuă!
Primarul Adrian Ghiță a dorit să amintească și de un eveniment petrecut chiar în ziua de 1 Decembrie, când a fost sărbătorită Marea Unire. În această zi, printr-un proiect al Consiliului Județean Ilfov, s-au semnat 22 de acte de înfrățire între localități din județul Ilfov și din raionul Ialoveni, Republica Moldova, despre care Jurnalul de Ilfov a relatat la timpul potrivit. Una dintre cele 22 de localități ilfovene a fost și comuna Domnești, care s-a înfrățit cu localitatea Ruseștii Noi, din Raionul Ialoveni, Republica Moldova. A fost și prima vizită în România a delegației din Republica Moldova, ocazie cu care oaspeții au vizitat principalele puncte de interes ale comunei – școala gimnazială, grădinița, baza sportivă, clădirile monument de patrimoniu. Totodată, au fost purtate convorbiri, într-o ședință de lucru, între primarul comunei Ruseștii Noi, Pavel Manole Codreanu, și primarul Adrian Ghiță, cu privire la planurile de cooperare de viitor între cele două localități.