Dușul rece din meciul de pe teren propriu cu Juventus București se pare că i-a trezit pe jucătorii antrenați de Adrian Mutu. Cu Mutu în tribune, ei au obținut o victorie prețioasă la Timișoara. Daniel Benzar și-a mai spălat păcatele după faultul stupid în careu din etapa trecută și a făcut un meci de excepție.
Deși nu a fost pe teren, fiind suspendat după protestele vehemente de la finalul partidei cu Juventus, Adrian Mutu a câștigat duelul cu prietenul său Rică Neaga. A fost un meci în care MVP-ul confruntării a fost jucătorul împrumutat de la FCSB, Daniel Benzar.
Lupta pentru retrogradare rămâne acerbă
De altfel, Benzar a fost cel care deschis scorul cu primul său gol în tricoul ilfovenilor (7) și tot el a obținut penalty-ul (42) transformat de Marinescu, prin care oaspeții au intrat în avantaj de 2 goluri la pauză. Ilfovenii a avut și ghinion la bara lui Deac (39), în timp ce bănățenii și-au trecut în cont o singură ocazie în prima repriză, prin Drăghici, al cărui lob nu a nimerit ținta. Misiunea s-a complicat pentru Poli după eliminarea lui Șeroni (54). Benzar a mai scos o lovitură de la 11 metri (54), dar Adrian Bălan a executat lamentabil. Nu după mult timp, în loc de 3-0, s-a făcut 2-1. Colțescu a văzut fault în careu la duelul dintre Horj și Drăghici (59), iar Artean l-a învins pe Balauru de la punctul cu var. Bălan și-a spălat obrazul pentru penalty-ul ratat cu golul de 3-1 pentru Voluntari (65). Timișoara a început să spere din nou după golul lui Mihai Roman (75), dar cei de la Voluntari au rezistat și au obținut a doua victorie sub comanda lui Mutu. După finalul meciului, centralul Sebastian Colțescu l-a eliminat și pe Melinte, pentru că l-a înjurat pe arbitru.
În urma acestei victorii, FC Voluntari se află pe locul 3 din play-out, cu 24 de puncte, și pare că va fi scutită de emoțiile unei eventuale retrogradări. Dar nu trebuie să se culce pe o ureche, pentru că urmează încă 6 etape în care „marinarii” trebuie să navigheze cu mare atenție, pentru a nu se îneca la mal. Așadar, condiția este ca, în următoarele 6 etape în care vor întâlni, în ordine, pe Sepsi, acasă, pe Gaz Metan, în deplasare, pe FC Botoșani, acasă, pe Dinamo, tot în deplasare, pe Concordia Chiajna, acasă și pe Juventus, în deplasare să nu mai calce strâmb, având în vedere că cele 5 echipe clasate în urma lor luptă și ele pentru evitarea retrogradării în eșalonul secund.
Complexul FC Voluntari
Antrenorul Adrian Neaga speră în continuare ca Poli Timișoara să se salveze de la retrogradare, deși a pierdut meciul cu FC Voluntari, scor 2-3.
„(…) Se pare că avem un complex cu Voluntariul (n.r. Timișoara a pierdut ultimele 4 meciuri cu ilfovenii”, a declarat Neaga, după meci. La rândul său, Andrei Artean a confirmat spusele lui Neaga: „Putem spune că FC Voluntari a devenit un complex pentru noi că am pierdut de 4 ori cu ei. Voiam să câștigăm, chiar și în ultimul minut cu o minge deviată, cum am făcut cu Chiajna. E foarte important să obținem puncte acasă. Fiecare meci pierdut ne afundă în clasament. Anul trecut cred că am făcut o minune că ne-am salvat de la minus 14 puncte”.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.401