APIA Centrul Județean Ilfov a demarat o campanie de informare, la nivel de primării, cu privire la epidemia de pestă porcină africană (PPA) care amenință România. Astfel, Centrul Județean al Agenției de Plăți a trimis către primării înștiințări, pliante și afișe destinate informării deținătorilor de porcine atât în exploatații agricole, cât și în gospodării private.

Iată care sunt sfaturile transmise prin această campanie de către specialiști.

■ Cum se manifestă pesta porcină africană

● Porcii își pierd pofta de mâncare;

● Au urechile și coada lăsate în jos, pete roșii în jurul urechilor și abdomen;

● Animalele au stare generală proastă, cu febră puternică;

● Evoluție mortală a bolii, în 2 până la 10 zile.

Reguli de prevenire și comportament

● Nu există tratament și nici vaccin care să protejeze porcii de boală;

● Anunțați imediat medicul veterinar dacă porcul nu mănâncă și stă mai mult culcat;

● Limitați circulația între gospodăriile de la țară;

● Creșterea porcilor, furajarea și adăparea se face doar în cotețe. Porumbul, lucerna și alte vegetale pentru furajare nu se administrează direct din câmp! Există pericolul contaminării câmpului de la mistreții bolnavi;

● Porcii se contaminează direct de la alți porci infectați sau prin alimentarea cu deșeuri de carne de porc contaminată/infectată;

● Insectele, spațiile contaminate, vehiculele, diverse materiale, îmbrăcămintea, încălțămintea contaminată pot transmite și ele virusul la porcii sănătoși;

● Este interzisă tăierea porcilor în localitățile unde evoluează boala. Se pot extinde astfel focarele și după luni de zile;

● Se interzice monta directă, cu deplasarea porcilor dintr-o ­curte în alta;

● Se interzice circulația, în autovehicule, cu carne cârnați și alte produse din carne de porc care nu sunt marcate și etichetate de serviciile veterinare, conform prevederilor legale în astfel de situații – există riscul de a răspândi boala în toată țara;

● Utilizați echipament separat de lucru și un recipient cu dezinfectant la intrarea în spațiul de creștere a porcilor;

● Este interzisă hrănirea porcilor cu deșeuri alimentare care conțin carne de porc;

● Este interzis accesul porcilor în păduri sau în locuri unde pot intra în contact cu porcii mistreți;

● Este interzisă participarea la târgurile de animale.

BOALA NU SE TRANSMITE LA OM!

Șapte județe afectate

România se află în stare de alertă atât pe plan intern, cât şi la frontierele cu Moldova şi Ucraina, pentru a gestiona evoluţia epidemiologică a pestei porcine africane, dar şi pentru a preveni apariţia de noi focare, în condiţiile în care la ora actuală sunt în evoluţie 440 de focare în şapte judeţe, a declarat preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu. Acesta a precizat că, din cele  440 de focare confirmate, 438 se află în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale din judeţul Tulcea, în prima exploataţie urmând să se finalizeze sacrificarea a 45.000 de porci.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.413