De la lipsa strategiei, transparenței sau accesibilizării, la lipsa de personal, certificat de handicap ”comun”, bani de întreținere plătiți de bolnavii de la Bălăceanca și centre rezidențiale nelicențiate! Toate aceste deficiențe vor fi discutate în ATOP Ilfov și se vor lua măsuri Ministerul Muncii a fost informat! Pe Ordinea de zi a celei mai recente reuniuni a Colegiului Prefectural Ilfov a figurat și informarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov privind evoluția numărului de beneficiari de asistență socială și evoluția plăților la nivelul județului, în primul semestru al anului în curs.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 422, ediția print
În acest număr de ziar, vă prezentăm o situație extrem de gravă, semnalată de conducerea AJPIS Ilfov Colegiului Prefectural, cu mențiunea că toate datele au fost transmise și Ministerului Muncii și cu aceea că subprefectul județului Ilfov, Laurenția – Georgeta Tortora a decis analizarea problemei, de urgență, în cadrul următoarei ședințe lunare a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), organism din care fac parte și reprezentanți ai Consiliului Județean Ilfov (CJI) sub autoritatea căruia își desfășoară activitatea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov. Așadar, este vorba despre ”Controlul de fond al serviciilor publice de asistenţă socială”, desfăşurat de AJPIS Ilfov, în perioada 15.06.2018-14.09.2018. Gabriela Olteanu, șef Serviciu Inspecție Socială și Alina Nela Decuseară, director executiv al AJPIS Ilfov, au făcut referiri la multe nereguli identificate pe fiecare domeniu supus controlului. Astfel, s-a pornit de la faptul că Regulamentul de Organizare şi Funcţionare DGASPC Ilfov nu este întocmit în conformitate cu prevederile legale (HG 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal), în prezent instituția funcționând doar în baza Hotărârii CJI din 21/27.03.2017 deși legea stipulează că, ”în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, consiliile locale şi consiliile judeţene au obligaţia adoptării hotărârilor (…)”, iar ”în termen de 60 de zile de la adoptarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială prevăzute la alin. (1) se face încadrarea personalului (…)”).
Strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale, inexistentă!
”DGASPC Ilfov NU a întocmit/NU deţine o strategie judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale, nefiind respectate prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din HG 797/2017, care stipulează că ”direcţia generală elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi locale şi cu nevoile identificate, strategia judeţeană/a sectorului municipiului Bucureşti de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o transmite spre dezbatere şi avizare comisiei judeţene de incluziune socială, o propune spre aprobare consiliului judeţean/consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti şi răspunde de aplicarea acesteia”, coroborat cu art. 112 și art. 115. alin. 2 din Legea asistenţei sociale 292/20.12.2011, cu modificările şi completările ulterioare; în directă corelare cu deficienţa consemnată anterior este şi cea referitoare la lipsa planului anual de acţiune privind serviciile sociale judeţene”, se arată în concluziile controlului, prezentate în Colegiul Prefectural.
Informarea, comunicarea, accesibilizarea – deficitare
”DGASPC Ilfov NU respectă prevederile art. 6 alin. (1) din HG 797/2017, în ceea ce priveşte asigurarea eficienţei şi transparenţei în planificarea, finanţarea şi acordarea serviciilor sociale, respectiv: NU publică pe pagina de internet proprie şi NU afişează la sediul instituţiei informaţiile privind costurile serviciilor sociale acordate; NU sunt afişate condiţiile de eligibilitate pentru fiecare categorie de beneficiari; NU există formulare/modele de cereri în format editabil, în domeniul protecţiei victimelor violenţei; formularele/modelele de cereri în format editabil, în domeniul persoanei adulte cu handicap NU conţin informaţii privind documentele necesare pentru acordarea beneficiilor sociale, serviciilor sociale; NU există formulare/modele de cereri în format editabil, în domeniul protecţiei persoanei vârstnice/persoanei adulte; NU sunt afişate informaţii privind serviciile sociale disponibile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, acordate de furnizori publici ori privaţi; NU a organizat sesiuni de consultări cu reprezentanţi ai organizaţiilor beneficiarilor şi ai furnizorilor de servicii sociale. În ceea ce priveşte asigurarea accesului la mediul fizic, s-a constatat că NU sunt instalate în exteriorul şi interiorul clădirii covoare tactilo-vizuale la intrări; NU există hartă tactilă amenajată la parterul clădirii; NU sunt amenajate locuri de parcare semnalate şi marcate corespunzător. DGASPC Ilfov NU asigură în relația cu persoanele care prezintă deficienţe de auz serviciile unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual; avizierul şi alte mijloace de informare NU sunt montate conform prevederilor legale; NU există pictograme de îndrumare a publicului către punctele de interes; pagina de internet a instituţiei NU este accesibilizată”, s-a mai menționat în raportul controlului.
Lipsă de resursă umană
Din totalul celor 836 de posturi prevăzute de HCJ Ilfov 21/27.03.2017 pentru aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale DGASPC Ilfov, 368 sunt vacante (44%). Spre exemplu, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap (SECPAH) funcţionează cu 4 persoane, în condiţiile în care HG 268/2007 prevede că: ”serviciul de evaluare complexă este format din persoane care vor avea cel puţin următoarele specializări: asistent social cu studii superioare, medic de specialitate, psiholog, psihopedagog, kinetoterapeut, instructor de educaţie, pedagog de recuperare”, ”lipsa, în acest caz, a specialiştilor având repercusiuni în ceea ce priveşte întocmirea corespunzătoare a documentelor necesare evaluării/reevaluării persoanelor adulte cu dizabilităţi în vederea încadrării într-un grad de handicap”, spun reprezentantele AJPIS Ilfov.
Persoanele cu handicap din Ilfov ar putea rămâne fără indemnizații, în 2019
O altă deficiență, cu un impact major, semnalată la DGASPC Ilfov, este aceea legată de persoanele ale căror certificate de încadrare în grad de handicap emise în perioada 2000 – 2016, cu valabilitate permanentă, NU au fost înlocuite/preschimbate (aşa cum prevede art. III din HG 927/2016 – ”în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, comisiile de evaluare au obligaţia să înlocuiască certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap, cu termen de valabilitate permanent, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu certificate de încadrare în grad de handicap în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre”). Din totalul celor 10.766 persoane încadrate în grad de handicap aflate în evidenţa DGASPC Ilfov cu certificat de încadrare valabil la data controlului, 7.534 beneficiază de certificate de încadrare cu valabilitate permanentă, emise în perioada 2000 – 2016 (69%) care, în acest moment, NU respectă HG 927/2016. ”Având în vedere că, potrivit art. 57 alin. (2) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale – deci și prin AJPIS Ilfov – va efectua de la 1 ianuarie 2019 plata acestor beneficii sociale, este necesară remedierea de URGENȚĂ a acestei situaţii, astfel încât efectuarea plăţilor să se realizeze cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi, totodată, pentru a se evita riscul suspendării de la plată a acestor persoane începând de la 1 ianuarie 2019”, avertizează reprezentantele AJPIS Ilfov!
Certificat colectiv de încadrare în grad de handicap (?!?)
Controlul AJPIS Ilfov a mai constatat că pentru 207 persoane, care la 31.07.2002 beneficiau de îngrijire în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Bălăceanca, a fost emis un singur certificat de încadrare (colectiv!!!), în care este consemnată menţiunea ”grad accentuat” şi ”valabilitate permanentă”! Ulterior, în perioada 2007-2008, pentru o parte dintre persoanele care deţineau acest certificat comun de încadrare în grad de handicap au fost emise certificate individuale de încadrare, dar 38 de beneficiari (din cei 207) au rămas și în prezent, pe certificatul comun din anul 2002!
Centre fără licență care „aduc atingere vieții beneficiarilor”!
Trei centre rezidenţiale funcţionează fără licenţă deoarece nu îndeplinesc standardele minime de calitate prevăzute de Ordinul 67/2015 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi. Acestea sunt: Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică ”Bălăceanca”, Centrul de Recuperare şi Reabilitare Persoane cu Handicap ”Tâncăbeşti” şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Tineri ”Vidra”, cu o capacitate totală de 285 locuri, în prezent în acestea fiind cazaţi 237 de beneficiari. ”Pentru toate cele trei servicii sociale, echipa de inspecţie din cadrul AJPIS Ilfov a propus retragerea licenţei de funcţionare ca urmare a faptului că acestea nu furnizau servicii în concordanţă cu cerinţele standardelor minime de calitate, CONDIȚIILE DE TRAI PUTÂND ADUCE ATINGERE VIEȚII ȘI SIGURANȚEI BENEFICIARILOR!”, se precizează în raportul transmis Ministerului Muncii.
La Bălăceanca, unii bolnavi plătesc pentru întreținere, CONTRAR PREVEDERILOR LEGALE!
O altă faptă gravă este identificarea, tot la CRRN Bălăceanca, a 45 de beneficiari asistaţi aici, care au certificate de încadrare în grad de handicap grav psihic şi/sau mental – și care PLĂTESC contribuţia de întreţinere, încălcându-se astfel prevederile art. 941. alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Legea prevede că: “Persoanele cu handicap grav psihic şi/sau mintal asistate în centrele rezidenţiale publice pentru persoane adulte cu handicap şi susţinătorii legali ai acestora SUNT SCUTITE de plata contribuţiei lunare de întreţinere. Costurile aferente sunt susţinute din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată în condiţiile legii, prin bugetele locale judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti”. Să mai adăugăm că, 10 rezidenţi în CRRN Bălăceanca au certificatele de încadrare în grad de handicap expirate, în condiţiile în care, conform prevederilor legale în vigoare, furnizarea serviciilor specifice şi achitarea costurilor se face în baza certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a programului individual de integrare şi reabilitare socială?
Protecţia şi promovarea drepturilor copilului!?
”Din verificarea dosarelor copiiilor pentru care s-a dispus o măsură de protecţie specială, şi a celor încadraţi în grad de handicap, selectate de către echipa de inspecţie, s-au desprins următoarele deficienţe:
- lipsa licenţei de funcţionare pentru 5 servicii sociale – Centrul de Plasament 5 Periş, Centrul de Plasament 1 Periş, Centrul de Plasament 2 Piticot, Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Săftica şi Centrul Maternal Săftica. Vestea bună este că, DGASPC Ilfov a făcut dovada depunerii documentelor necesare licenţierii serviciilor sociale mai sus menţionate, la Ministerul Muncii, pe 27.08.2018.
- nu se asigură în toate cazurile reevaluarea trimestrială a împrejurărilor care au condus la instituirea măsurii de plasament/plasament în regim de urgenţă;
- lipseşte contractul pentru acordarea de servicii sociale prevăzut de art. 45 alin. (1) din Legea asistenţei sociale 292/2011, care prevede că: ”acordarea serviciilor sociale se realizează în baza unui contract, încheiat între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipulează serviciile acordate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de finanţare”, coroborat cu Ordinul 73/2005 privind aprobarea modelului contractului pentru acordarea de servicii sociale;
- nu se respectă prevederile art. 129 alin. (4) din Legea 272/2004 (republicată) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, privind acordarea unei indemnizaţii egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, stabilit potrivit legii, la ieşirea din sistemul de protecţie specială;
- nu se respectă prevederile art. 4, alin. (3) și art. 6 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările și completările ulterioare: copii din centrele rezidențiale publice și private nu au alocație de stat – 158 de copii NU au conturi deschise şi 7 copii NU au cerere depusă la AJPIS Ilfov!”, se mai precizează în concluziile controlului.
Serviciile de prevenire şi combatere a violenţei domestice, absente!
DGASPC Ilfov NU oferă servicii sociale destinate victimelor violenţei domestice, în sensul că NU sunt înfiinţate şi organizate astfel de servicii sociale, deși legea prevede că ”Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să înfiinţeze direct, în parteneriat public sau, după caz, în parteneriat public-privat, servicii sociale pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi să susţină funcţionarea acestora”. DGASPC Ilfov NU are încheiate parteneriate cu organizaţii neguvernamentale sau cu alţi reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării serviciilor destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice şi nu deţine bază de date privind cazurile de violenţă domestică la nivel judeţean! De asemnenea, NU a fost înfiinţată echipa intersectorială în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, contrar dispoziţiilor legale.