Guvernul României a aprobat un nou împrumut de la Trezoreria Statului, pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri europene.

“Guvernul României a aprobat alocarea a peste 600 milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Această sumă reprezintă un sprijin considerabil pentru beneficiari, care vor accesa mai rapid banii de care au nevoie pentru a continua implementarea proiectelor. Sumele plătite beneficiarilor vor fi cerute ulterior Comisiei pentru a fi rambursate ţării noastre”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Împrumutul aprobat va fi folosit pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Ca­pacităţii Administrative.

Pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional, au fost alocate fonduri în valoare de 220 milioane de lei. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate de beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Mediu, a fost alocată o sumă de peste 200 milioane de lei, iar pentru cele făcute de beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – 180 milioane de lei. Totodată, pentru plata beneficiarilor Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, au fost alocate fonduri în valoare de 6 milioane de lei.

Împrumutul de la Trezoreria Statului va fi rambursat de către Autorităţile de Management din sumele încasate de la Comisia Europeană.