La 1 Decembrie, comuna ilfoveană care poartă numele Zilei Naționale, sărbătoarea întregirii neamului, a hrănit participanții la ceremoniile festive cu seva patriotismului, credinței și tradiției. Rememorarea celor mai importante momente istorice care au dus la înfăptuirea visului milenar al românilor, în urmă cu o sută de ani, a făcut din Centenar un eveniment de seamă, ce a trecut comuna în cartea de aur a localităților participante la nașterea României.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.431
Pentru localnicii din comuna 1 Decembrie, respectul și onoarea pentru ostașii căzuți în misiune, în teatrele de operații, continuă să facă parte din conștiința și din sufletul lor. În ciuda gerului năpraznic de afară, în ziua Centenarului Marii Uniri, în localitate, domnea o atmosferă de pioșenie. Sute de localnici prin venele cărora curge sângele celor ce au cultivat, prin jertfă, darul libertății și al unității de credință și de neam, în frunte cu primarul Gheorghe Petre, viceprimarul Adrian Oană, consilierii locali, prefectul județului Ilfov, Cristian Ghincea (care a transmis mesajul premierului Viorica Dăncilă către toți românii, de ziua lor), elevi și profesori, cadre militare în rezervă și istorici, purtători ai eșarfelor și steagurilor României, au cinstit eroii satului cu deosebită recunoștință.
Reculegere la monumentul eroilor
Sub impulsul emoțiilor imnului național și al steagurilor fluturânde, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1, coordonați de directorul școlii, Elena Iuga, au refăcut drumul soldaților plecați la luptă, marș dedicat Centenarului. Ei au transmis mesajul unității naționale. Apoi, în sunetul clopotelor, preoții au sfințit monumentul comemorativ care păstrează vii amintirile celor două Războaie Mondiale. În semn de prețuire pentru faptele înălțătoare ale ostașilor lor, cu mâinile pe piepturi ca dovadă a iubirii de țară și de neam, ei au păstrat și un moment de reculegere. Toți au înălțat rugăciuni la Ceruri pentru eterna odihnă a eroilor comunei 1 Decembrie. Apoi, în sunet de fanfară și cântece patriotice, Primăria, Consiliul Local, elevii și militarii rezerviști au depus coroane de flori pentru a le face mai lin somnul de veci. Și, bineînțeles, au readus în atenția tuturor, momentele cele mai importante din istoria României.
„Mă bucur că ați venit în număr atât de mare să fiți alături de noi la acest eveniment istoric și, mai ales, la sfințirea acestui monument, care reprezintă punctul de pornire al acestei țări. Eroii noștri meritau să aibă un asemenea monument. Vă mulțumesc și vă felicit în mod deosebit pentru faptul că ați mobilizat copiii să vină să-și cunoască istoria! Vă mulțumesc tuturor și vă garantez că Primăria vă iubește din ce în ce mai mult! Monumentul eroilor sfințit astăzi, de Centenar, a fost refăcut din temelie. Era o necesitate și o prioritate pentru noi, pentru că neamul devine etern prin cultul eroilor. Pentru ca bucuria unirii și dobândirii libertății și demnității noastre ca popor să fie deplină, v-am pregătit și un spectacol de excepție. Cu acest prilej, vom reuni pe scenă toate regiunile țării, prin artiști renumiți și iubiți de români. Vom avea cam toate genurile muzicale, pentru toate gusturile. Tuturor vă doresc multă sănătate, împliniri, să fim uniți să ducem împreună comunitatea aceasta mai departe, pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare. Să nu uităm că pământurile noastre sunt încărcate de istorie. Locul acesta a fost domeniu regal. Încă mai există o clădire care a fost casa de oaspeți a Reginei Maria și pe care Primăria intenționează să o treacă în patrimoniul comunei”, ne-a spus primarul Gheorghe Petre.
„Ziua de astăzi, care este atât de importantă pentru neamul nostru, se reflectă prin cuvinte și imagini. Citatul acesta inscripționat pe monument (n.r. – Neamul devine etern prin cultul eroilor, spus de Nicolae Iorga) este foarte sugestiv. Trebuie să demonstrăm că suntem urmașii unor eroi care s-au sacrificat pentru neamul ăsta și reușim, la nivelul omului de rând, simplu, să-i cinstim cum se cuvine pe eroii noștri. Dorim să existe neamul ăsta și poate că va fi ferit de problemele care se impun la nivel european. Monumentul este o surpriză pe care ne-a făcut-o domnul primar Petre Gheorghe. Prin felul în care e conceput, refăcut, prin poziția pe care o are, fiind amplasat chiar lângă clădirea care reprezintă autoritatea în localitate, creează o imagine care impune respect. Felicitări pentru ceea ce a făcut cu acest monument, care intră în ceea ce se cheamă atitudinea noastră de respect pentru înaintașii noștri”, ne-a spus Constantin Simion, un fost profesor din localitate care privea cu admirație manifestările dedicate eroilor localității, în ziua întregirii neamului nostru.
„Avem ca națiune un punct forte. Întotdeauna românilor le-a fost dat un ceas al 12-lea, de aceea probabil că și Marea Unire s-a făcut în cea de-a 12-a lună a anului. Sunt sigur că astăzi, indiferent că suntem profesori, doctori, ingineri, oameni simpli, suntem toți români. La mulți ani, 1 Decembrie! La mulți ani, România!”, a spus Marius Cristian Ghincea, prefectul județului.
Iată, cultul eroilor și pomenirea acestora din generație în generație se păstrează cu adâncă emoție, în comuna 1 Decembrie! Ne înclinăm și noi, cu evlavie, în fața memoriei tuturor acelor oameni, știuți sau neștiuți, care și-au purtat suferințele cu demnitate și înțelepciune pentru făurirea României și apărarea neamului nostru!
Cele mai bune melodii din ultimii o sută de ani au răsunat la 1 Decembrie
Un spectacol de excepție a încununat bucuria localnicilor prilejuită de Centenarul încheierii Primului Război Mondial și al înfăptuirii României Mari. Spectatorii au fredonat versurile odată cu interpreții lor preferați. Au și dansat pe tradiționala muzică populară adusă cu drag de artiști din toate regiunile țării și pe cele mai frumoase melodii romantice, din ultimii o sută de ani. Pepe, Maria Cârneci, Aurora Tudor, Elena Zamfir, Adi Minune, Adrian Vișan și Formația Ela Band au cântat iubirea, sub toate formele ei, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre. Indiferent de cetățenie sau etnie, în comuna 1Decembrie, la spectacolul dedicat Centenarului, toți localnicii au simțit și au trăit românește. Au dansat și Hora Unirii, ca simbol al unității lor.