Dar de suflet pentru credincioși, în ziua dedicată femeilor
De Ziua Internațională a Femeii, Protopopiatul Ilfov Nord a oferit familiei creștine din Mogoșoaia un dar cu o profundă încărcătură spirituală: binecuvântarea și sfințirea capelei comunei Mogoșoaia, un loc menit să aducă liniște, rugăciune și mângâiere sufletelor îndurerate.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 795, ediția print

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor și, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Cristian Burcea, Protopopul – Protopopiatului Ilfov Nord, a sfințit capela din cimitirul localității și a dăruit-o familiei creștine de aici. La momentul binecuvântării au participat numeroși invitați de seamă care s-au alăturat bucuriei comunității: Thuma Hubert, președintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Florin Răducu Covaci, primarul comunei Mogoșoaia, precum și Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea. Ziua festivă a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în biserica cu hramurile ”Acoperământul Maicii Domnului”, ”Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” și ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a Parohiei Mogoșoaia II. În cadrul Liturghiei, ierarhul i-a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Rusu, pe seama Parohiei Țipărești, Protopopiatul Ploiești Nord, județul Prahova, și întru diacon pe teologul Marius Daniel Pândaru, pe seama Parohiei Leordeni, Protopopiatul Ilfov Sud. Din soborul de slujitori au făcut parte și părintele Sorin Vasile Tancău, consilier patriarhal, precum și părintele Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” din București, părintele Iulian Răduca, parohul Parohiei Mogoșoaia II, alături de alți clerici.
Pomenirea este importantă
După Sfânta Liturghie, clericii și credincioșii s-au îndreptat spre cimitirul din Mogoșoaia, unde a fost săvârșită slujba de sfințire a capelei cu hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat importanța rugăciunii pentru cei trecuți la Domnul și a păstrării memoriei lor vii în inimile celor rămași. ”Înainte de toate doresc să-i mulțumesc președintelui Consiliului Județean Ilfov, Thuma Hubert, aici prezent, pentru deschiderea dumnealui în ceea ce privește ridicarea, modernizarea și dezvoltarea lăcașelor de cult din acest județ.
Îi mulțumim domnului Irinel Scrioșteanu, o vreme viceprimar aici care, de asemenea, este alături de noi astăzi și care ne-a fost sprijin de-a lungul timpului. Mulțumim pentru prezență domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, domnului Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea care este ctitor la toate bisericile acestea din jur. Sunt dator să-i mulțumesc părintelui Protopop Cristian Burcea care, împreună cu domnul primar, s-a îngrijit de bunul mers al lucrărilor la această capelă. Le mulțumim preoților de aici, din Mogoșoaia care sunt prezenți și care, pentru jertfa lor au fost trecuți și pe pisania acestei capele! Vă mulțumim tuturor pentru prezența la acest eveniment minunat! Ne bucurăm că astăzi, într-o zi a luminii, care îndeamnă stăruitor să căutăm lumina, lumina cea neînserată, o lumină care nu trece și care se dăruiește celor care se nevoiesc pentru aceasta, să putem rămâne în această atmosferă de lumină și de căldură pentru a fi prezenți
la această slujbă. Vă îndemn pe toți să aduceți mereu rugăciuni pentru cei adormiți la mormintele lor, și mai ales, la sfânta biserică. Este foarte important ca cei care au trecut pragul acestei lumi să fie mereu pomeniți. Cineva care este pomenit, continuă de fapt să rămână printre noi. Cineva moare cu adevărat atunci când este uitat. Atâta vreme cât este pomenit, atâta vreme cât la mormântul lui arde o candelă, o lumânare, înseamnă că el a rămas printre noi. Și sunt aici mame care, în mod obișnuit, în ziua aceasta se bucurau de florile copiilor și de urările lor, sunt bunice, femei vrednice și sunt sigur că sunt multe persoane credincioase care și-au închinat viața credinței, așa cum a fost aici celebra familie a Brâncovenilor, în trecute vremuri. Vă îndemn și pe dvs să fiți următorii acestei familii de faimă, nu doar din România ci din întreaga lume, a cărei cultură, credință, iubire de frumos este greu de egalat în istoria noastră și în general în istoria lumii. Dacă vom fi urmașii unor astfel de oameni, Europa, lumea ne va aprecia, dacă nu, vom fi discreditați. Dar dacă vom împrumuta din credința Brâncovenilor, din dragostea lor față de oameni și din demnitatea pe care au avut-o, lumea va aprecia comportamentul nostru”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
O capelă deosebită, zidită pentru liniștea și demnitatea localnicilor
Noua capelă impresionează prin arhitectura sa inspirată din stilul brâncovenesc, o îmbinare armonioasă între eleganța tradiției românești și nevoile moderne ale comunității. Edificiul este generos ca spațiu și gândit cu multă grijă pentru cei care trec prin momentele grele ale despărțirii de cei dragi. Capela cuprinde mai multe încăperi bine organizate, un altar pentru săvârșirea slujbelor, precum și mai multe mese pentru priveghere, astfel încât familiile să poată organiza ceremonialul de rămas bun în condiții demne, curate și liniștite. Interiorul este aerisit și primitor, permițând desfășurarea slujbelor de prohodire și a privegherilor în condiții moderne de igienă și confort, indiferent de anotimp. Cei care vin să se roage pentru cei adormiți pot rămâne aici într-o atmosferă de reculegere, lumină și pace. Întregul ansamblu este completat de o curte frumos amenajată, unde au fost construite foișoare pentru odihnă și reculegere, iar o fântână arteziană adaugă locului o notă de frumusețe și liniște. Edificiul este un loc al despărțirii și al nădejdii creștine, unde credincioșii pot găsi alinare și puterea de a merge mai departe.
Părintele Protopop Cristian Mihai Burcea a scos în evidență importanța acestei realizări pentru familia creștină de aici. ”Capela aceasta arată iubirea și pentru cei adormiți pe care îi cinstim prin rugăciunile noastre și prin slujbele de prohodire, dar și pentru credincioși, pentru membrii familiei care participă în condiții civilizate la niște momente destul de
grele, de dureroase din viața familiilor lor. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi frumoasă, Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul care a adus în mijlocul nostru binecuvântarea lui Dumnezeu și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Mulțumim ctitorilor, binefăcătorilor și tuturor credincioșilor cu care astăzi ne-am unit într-o suflare de rugăciune înaintea lui Dumnezeu”, a spus Părintele Protopop Cristian Burcea. La ceas de mare sărbătoare, Preasfințitul Părinte a venit încărcat cu daruri pe care le-a oferit ostenitorilor, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, pentru zidirea capelei, primarul comunei Mogoșoaia, Florin-Răducu Covaci, a primit Ordinul ”Sanctus Stephanus Magnus”, iar pentru contribuția adusă la ctitorirea Bisericii Mogoșoaia II, diploma Anului Centenar al Patriarhiei Române cu medalie. De asemenea, ctitor al Bisericii Mogoșoaia II, domnul Teia Sponte a primit diploma Anului
Centenar al Patriarhiei Române cu medalie.




































