Discuțiile pentru modificarea Constituției se reiau de săptămâna viitoare la Comisia juridică din Camera Deputaţilor. “Săptămâna viitoare, marţi, cu începere de la ora 17,00, voi convoca şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor unde vom lucra pe proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei. Pentru proiectul aflat în dezbatere şi adoptare la Comisia juridică estimez că va fiind nevoie de un termen de 30 de zile, în funcţie şi de problemele care vor apărea la dezbatere acestuia, dar cred că până-n termen de 30 de zile acest proiect poate fi dezbătut în cadrul comisiei şi trimis spre discutare şi adoptare în plenul Camerei Deputaţilor”, a declarat, preşedintele Comisiei, democrat-liberalul Daniel Buda. Acesta a explicat că „termenul pentru depunerea amendamentelor a fost depăşit şi prin urmare Comisia poate lucra fără niciun fel de problemă în perioada imediat următoare”. „Evident, este proiectul de lege de modificare a Constituţiei susţinut de PDL, singurul depus de altfel la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor”, a mai precizat Daniel Buda. Democrat-liberalul a enumerat printre modificările care ar urma să fi aduse Constituţiei pe cele privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. „Pe de altă parte este vorba despre un proiect de lege care vine să clarifice relaţiile instituţionale dintre Parlament, Preşedinte, Guvern şi alte instituţii ale statului. Practic acest proiect are în vedere blocajul instituţional care a apărut de la ultima modificare a Constituţiei până la acest moment. Ne dorim prin adoptarea acestui proiect evitarea unor astfel de blocaje”, a mai afirmat Daniel Buda. (M.A)