Dacă ar fi să ne luăm după contractele semnate de primarul Paul Mihai Nicu Precup, în comuna Mogoșoaia bodyguarzii ar trebui să se calce pe picioare pe la toate colțurile de stradă sau sedii de instituții, ori ca după miezul nopții să lași portmoneul la colțul străzii și să îl găsești a doua zi neatins, în același loc, ca pe vremea lui Țepeș. Cu toate contractele de pază și patrulare semnate de primar, lucrurile nu stau însă deloc așa, chit că din bugetul local al localității s-au plătit o grămadă de bani pentru activitățile sus-menționate. Vorbim în primul rând despre contractul cu numărul 26, atribuit în data de 03.01.2012, având drept obiect “Contract servicii de siguranță, de pază și de patrulare”. S-a bătut palma pentru modesta sumă de 2278967.04 lei fără TVA, undeva pe la 660.000 de euro cu totul. Câștigătoare a fost desemnată renumita societate PGS – Securitate si Investigatii SRL, cu sediul chiar în Mogoșoaia, strada Vânătorilor nr,52. În mod destul de ciudat, aceeași societate, cu același număr de identificare apare înregistrată și în Jilava, strada Trifoiului numărul 47. Ca și asociat principal apare un oarecare domn Petru Agachi, originar din Roman, județul Neamț, fost campion național la lupte, categoria 120 de kilograme. Contractul este însă doar o simplă reînnoire a celui cu numărul 563, atribuit în data de 12.01.2011 aceleiași societăți din Mogoșoaia. Doar suma diferă, cea din 2011 fiind ceva mai mică, 1984491.36, cu vreo 68.000 de euro mai puțin. Bat-o vina de criză, cum face ea să crească plata pentru serviciile de pază de la un an la altul… (S.B.)