După mesele copioase de Sărbători, specialiștii recomandă o pauză de la carnea de porc și de la preparatele greu digerabile. Deci, gata cu fripturile, sarmalele, salatele cu maioneze, băuturile alcoolice, sosurile, prăjelile și mâncărurile tip fast-food în perioada următoare! Combinația de grăsime și alcool după atâtea zile în care organismul a fost suprasaturat cu astfel de produse, se poate ajunge la colecistită, pancreatită care, odată agravate necesită intervenție chirurgicală și chiar îngrijire la terapie intensivă. Așadar, iată câteva mâncăruri care ne detoxifică ficatul și ne stimulează secreția bilei curățând organismul după festinul de Sărbători!     

 

 Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 634, ediția print

Supă cremă de sfeclă roșie

Ingrediente

  • 50 ml de ulei,
  • 3 frunze de dafin,
  • 2 cartofi,
  • 2 sfecle roșii de dimensiuni mici sau 1 sfeclă mare,
  • 1 ceapă,
  • 1 linguriță de hrean ras,
  • câteva frunze de pătrunjel,
  • sare și piper, după gust.

Mod de preparare: Începem prin a decoji sfecla și cartofii, legume pe care, ulterior le tăiem în cubulețe mici. Ceapa tăiată mărunt o punem la călit iar când devine puțin sticloasă adăugăm sfecla și cartofii și mai lăsăm puțin ingredientele la călit. Apoi adăugăm  aproximativ un litru de apă peste legume, lingurița de hrean ras și cele trei frunze de dafin, plus sarea și piperul după gust. Lăsăm să fiarbă cam o jumătate de oră. În momentul în care legumele sunt fierte scoatem foile de dafin, strecurăm legumele și, cu ajutorul unui blender, mixăm legumele și jumătate din apa în care au fiert. După preferințe, putem să mai adăugăm apă, până când obținem  consistența dorită. Asezonăm cu pătrunjel tocat, hrean proaspăt ras (smântână opțional) și pâine prăjită. Dacă dorim să fie cât mai ușoară, nu punem smântână.

Salată de ciuperci

Ingrediente:

– 5-6 căței de usturoi,

– 2 ouă fierte (opțional),

– 1 kg de ciuperci,

– 1 ceapă,

– 1 ardei gras roșu,

– câteva fire de mărar,

– câteva frunze de salată verde,

– ulei,

– sare și piper, după gust,

– pâine prăjită.

Mod de preparare: Tocăm ceapa mărunt și o călim într-o linguriță de ulei. Adăugăm puțină apă și ciupercile curățate și tăiate mare, sare și piper după gust. Lăsăm totul la fiert până scade zeama iar când ciupercile sunt bine pătrunse și scăzute, adăugăm usturoiul și câteva fire de mărar. Salata o putem servi caldă sau rece, cu decor din sferturi de ouă fierte, frunze de salată verde, ardei roșu tăiat fâșii și pâine prăjită. După preferințe, în loc de salată verde putem folosi rucola sau broccoli.

Salată de cartofi

Ingrediente:

– 4 cartofi mari,

– 2 ouă fierte,

– 1 ceapă,

– câteva măsline,

– câteva fire de pătrunjel,

– câteva frunze de salată verde,

– gogoșari, după gust,

– castraveți murați, după gust,

– roșii, după gust,

– ulei,

– oțet,

– muștar,

– sare și piper, după gust.

Mod de preparare: Fierbem cartofii în coajă, apoi îi tăiem cuburi mari într-un castron. Ceapa ()albă sau roșie, după preferințe) tăiată solzișori o fierbem cam trei-patru minute într-un amestec de ulei, oțet și apă. Apoi, peste ceapă adăugăm cartofii și lăsăm să fiarbă până când sunt bine pătrunși. Scoatem legumele fierte, le scurgem bine de apă și adăugăm peste ele felii de roșii, gogoșari în oțet și castraveți murați tăiați bastonașe, măsline, ouăle fierte, frunzele de salate verde, sarea, piperul și pătrunjelul. Putem servi salata caldă sau rece.

Pere fierte în vin, ornate cu iaurt dietetic

Ingrediente:

  • 1 cană și jumătate de vin roșu,
  • 4 pere tari,
  • 3 lingurițe de miere de albine,
  • 1 baton de scorțișoară (5-10 grame),
  • o jumătate de linguriță de esență de vanilie,
  • un sfert de ceașcă de iaurt dietetic.

Mod de preparare: Curățăm perele de coajă, însă fără a le îndepărta și codițele. Tăiem din partea de jos a fiecărui fruct atât cât este nevoie pentru a le putea ține în poziția verticală. Pentru început,  așezăm perele culcat într-un vas încăpător, peste care adăugăm vinul, foile de dafin, batonul de scorțișoară și mierea. Punem fructele la fiert și când încep să fiarbă, reducem focul și acorperim vasul cu un capac. Mai lăsăm fructele încă o jumătate de oră să fiarbă la foc mic, cu condiția ca la fiecare 15 minute să le întoarcem de pe o parte pe cealaltă. Pentru a afla dacă s-au fiert sau nu, le verificăm cu un cuțit. Când sunt gata le așeazăm în poziție verticală pe o farfurie. Conținutul rămas îl aducem la temperatura de fierbere și reducem focul pe măsură ce începe să aibă consistența unui sirop. Trebuie să scadă atât cât să rămânem cam cu o jumătate de ceașcă de sirop în care adăugăm esență de vanilie. Turnăm siropul peste pere iar la final punem și iaurtul dietetic. La alegere, în locul iaurtului se poate folosi înghețată, cremă de vanilie, cremă de mascarpone sau frișcă.